Dan Diaconescu a afirmat miercuri că amânarea înfiinţării Partidului Poporului pentru 22 septembrie îl obligă să apeleze la o altă variantă de a încerca să intre în alegerile de anul viitor, anume preluarea unui partid deja înfiinţat şi iniţierea schimbării denumirii acestuia. Curtea de Apel Bucureşti a decis miercuri amânarea cererii de înregistrare a Partidul Poporului – Dan Diaconescu pentru 22 septembrie. „Din această clipă, vom apela la soluţia de rezervă, adică vom prelua un alt partid existent. Şi la acel partid vom schimba denumirea şi tot aici vom ajunge”, a spus Dan Diaconescu. În opinia acestuia, justiţia este „extrem de nedreaptă”. „Dacă partidul nu este înscris în regulă până la începutul lunii decembrie nu poate intra în alegerile locale”, a mai explicat Diaconescu susţinând că de fapt acesta ar fi şi scopul care se urmăreşte prin amânarea înfiinţării partidului său. Dan Diaconescu a declarat, în urmă cu câteva zile, că formaţiunea sa s-a apropiat de opt partide, care fie vor fi absorbite în Partidul Poporului, dacă acesta se va putea înfiinţa, sau vor reprezenta o modalitate de a intra în alegeri, dacă PP nu va fi validat de Curtea de Apel, miercuri. „Avem o apropiere faţă de opt partide. Avem cu Partidul România Europeană, cu PIN şi alte formaţiuni. Sunt colaborări care intră în vigoare numai dacă în data de 17 august vom fi din nou respinşi la Curtea de Apel. Mergem pe cont propriu şi absorbim aceste formaţiuni care s-au anunţat alături de noi. Dacă suntem respinşi, vom apela la una din aceste formaţiuni sau la mai multe, vom încerca să le schimbăm denumirea în Partidul Poporului. Dacă nu reuşim, vom intra în alegeri aşa cum sunt astăzi”, a explicat Diaconescu. „Încercăm să-i coalizăm pe toţi cei de stânga, oameni amărâţi, nevoiaşi. E momentul să ne unim şi să ne încercăm şi noi şansa, să venim şi noi, prostimea, cum se zice, la putere. Exclud orice colaborare cu PDL sau cu Traian Băsescu sau cu UNPR”, a ţinut el să precizeze.