Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că  speră ca noua variantă a taxei auto va fi aprobată  de Executiv până la începutul sesiunii parlamentare, adică în termen de cel mult două săptămâni. „Eu sper, dar depinde de guvern ca proiectul de lege privind taxa auto să fie adoptat până la începutul sesiunii parlamentare, adică fie săptămâna aceasta, fie cea viitoare. Suntem pe ultima sută de metri”, a mai spus demnitarul. Borbely a declarat, la jumătatea lunii iunie, că proprietarii de autovehicule care au plătit taxa de poluare în acest an vor primi înapoi 20-30% din valoarea acesteia, după ce guvernul va adopta modificări ale modului de plată a taxei, modificări ce includ şi reducerea taxei. „Persoanele care au plătit după modificarea din decembrie a ordonanţei de urgenţă ce reglementează această taxă vor primi înapoi 20-30%, după ce vom adopta noua formă a legii, conform noilor valori ale taxei”, a spus atunci ministrul. Guvernul a aprobat, la sfârşitul lui decembrie 2010, ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea OUG nr. 50/2008, prin care taxa pe poluare pentru autovehicule a fost majorată de la 1 ianuarie 2011 şi care a introdus totodată şi plata pentru motoarele Euro 5. Astfel, în urma acestei prevederi, posesorii de maşini cu motor Euro 5 plătesc anul acesta o taxă între 40 şi 1.867 euro, în funcţie de vechime, de emisiile de CO2 şi de capacitatea cilindrică. Totodată, pentru motoarele Euro 4, în cazul unei maşini cu o vechime de cinci ani, de exemplu, cu o capacitate cilindrica de 2.000 centrimetri cubi, taxa se va majora anul acesta la 2.152 euro, faţă de 832 euro anul trecut. În cazul motoarelor Euro 3, de 12 ani vechime, capacitate de 2.000 centrimetri cubi, taxa auto s-a dublat  de la 811 euro, până la 1.787 euro anul acesta. De asemenea, pentru posesorii de maşini Euro 2, vechi de 10 ani şi cu o capacitate de 3.200 centrimetri cubi ,  taxa a fost majorată până 19.584 euro, faţă de 17.408 euro în 2010. În ceea ce priveşte maşinile Euro 1, cu 16 ani vechime şi 3.200 centrimetri cubi capacitate, taxa ajunge la 12.672 euro (faţă de 10.240 euro). Pentru motoarele Euro 0, capacitate de 2.000 centrimetri cubi, dar cu 19 de ani vechime, taxa auto a fost majora la 12.680 euro, faţă de 8.400 euro în 2010.