Legea privind protecţia informaţiilor clasificate va ajunge la CCR, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au sesizat din oficiu, în procesul în care omul de afaceri Dinu Patriciu acuză SRI de interceptarea ilegală a telefoanelor sale. Astfel, magistraţii instanţei supreme au decis, vineri, din oficiu, să trimită la Curtea Constituţională Legea 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, pentru ca CCR să verifice constituţionalitatea a trei articole din această lege. Concret, instanţa solicită verificarea constituţionalităţii articolului  2, alineatul 2, care prevede că „Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege”, a articolului 25 alineatul 1 – „Coordonarea generală a activităţii şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat se realizează de către unitatea specializată din cadrul Serviciului Român de Informaţii” şi a articolului 34, litera J, conform căruia, „În vederea coordonării activităţii şi exercitării controlului asupra măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate din sfera sa de competenţă, Serviciul Român de Informaţii are următoarele atribuţii principale: constată nerespectarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, iar atunci când faptele constituie infracţiuni, sesizează organele de urmărire penală”. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a început, în 27 noiembrie 2009, judecarea recursul declarat de Serviciul Român de Informaţii împotriva unei sentinţe a Curţii de Apel Bucureşti, care a obligat instituţia la plata sumei de 50.000 lei către Dinu Patriciu, pentru interceptarea ilegală a telefoanelor. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au decis, pe 9 februarie, cu o opinie separată, că SRI trebuie să îi plătească lui Dinu Patriciu despăgubiri în procesul în care omul de afaceri acuză interceptarea ilegală a telefoanelor sale. Instanţa a respins, astfel, apelul SRI împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, care a decis, pe 11 mai 2007, că Serviciul Român de Informaţii (SRI) trebuie să-i plătească lui Dinu Patriciu 50.000 RON cu titlul de daune morale, în dosarul în care omul de afaceri a chemat instituţia în instanţă pe motiv că i-ar fi interceptat ilegal convorbirile telefonice. SRI a înregistrat convorbiri telefonice politice şi de afaceri ale lui Patriciu folosind pretextul unei ameninţări la adresa siguranţei naţionale, arată în motivare magistraţii Curţii de Apel. Mai mult, notează cei doi judecători în motivarea deciziei, informaţiile obţinute într-un un an şi trei luni de interceptări telefonice au fost folosite împotriva lui Dinu Patriciu în procese penale „ce au exclusiv ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de drept comun”. „Sub pretextul existenţei unei ameninţări la adresa siguranţei naţionale, au fost înregistrate convorbirile telefonice ale reclamantului Patriciu Dan Costache pentru o perioadă extrem de lungă (1 an şi 3 luni), pentru ca, ulterior, datele obţinute să fie folosite împotriva sa în procese penale ce au exclusiv ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de drept comun. Astfel, Serviciul Român de Informaţii a obţinut şi a deţinut informaţii cu privire la viaţa privată a reclamantului Patriciu Dan Costache, date cu privire la activităţi de natură politică, profesională sau de afaceri, nicidecum, până la momentul formulării prezentei acţiuni, cu referire la siguranţa naţională a României.”, precizează cei doi magistraţi care au avut opinie majoritară.

Totodată, consideră CAB, interceptarea convorbirilor omului de afaceri de către Serviciul Român de Informaţii trebuia să fie probată prin obţinerea unor date care să vizeze „atingerea adusă siguranţei naţionale a României”, nu să se prelungească pe o perioadă foarte lungă de timp, „în încercarea de se realiza scopul pentru care au fost emise mandatele.” Curtea de Apel Bucureşti precizează că, prin acţiunea SRI, statul român a încălcat dreptul la corespondenţă al lui Dan Costache Patriciu.

Astfel, „cum recunoaşte apelantul Serviciul Român de Informaţii activitatea sa principală este aceea de a preveni şi înlătura săvârşirea unor fapte de natură a constitui ameninţări la adresa securităţii naţionale”, pe baza unor indicii care să ofere justificare, adaugă cei doi judecători care au respins apelul făcut de SRI. Cei doi magistraţi au notat în motivarea deciziei că ascultarea telefoanelor lui Dinu Patriciu a avut consecinţe negative asupra acestuia pe plan personal şi profesional, având în vedere că au fost lezate valorile morale. Judecătorii îşi motivează decizia şi pe baza articolului 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede, în alineatul 1, că „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi corespondenţei sale”. Conform alineatului 2, „nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, era necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”. De altă parte, judecătoarea care a avut o opinie separată a considerat că Dinu Patriciu „nu a dovedit că fapta pretinsă este ilicită şi că ea ar fi fost săvârşită cu vinovăţie de către SRI.” Mai mult, magistratul arată, în motivarea opiniei separate, în care a dat câştig de cauză SRI, că instituţia este autorizată să înregistreze convorbiri telefonice „tocmai pentru a depista acţiuni de terorism, acţiuni care constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale, nefiind prevăzută expres cerinţa ca, urmare a acestora să se dispună şi trimiterea în judecată a celui vizat”. Magistratul consideră, de asemenea, că scopul interceptărilor este de prevenire a săvârşirii unor infracţiuni. Astfel, mai notează magistratul Doiniţa Mihalcea, nu se poate susţine că apărarea ordinii publice i-ar fi adus omului de afaceri o îngrădire a dreptului său la  viaţa privată, mai ales că existau indicii care justifică existenţa infracţiunii de spălare a banilor la momentul emiterii mandatului de interceptare.