Preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru, va iniţia o campanie de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, deoarece edilul vrea să vândă Cazinoul. Gigi Chiru a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal din 8 iulie se află un proiect de hotrâre privind vânzarea Cazinoului din Constanţa, iar în cazul în care această hotărâre va fi adoptată va solicita prefectului judeţului să o atace în instanţă. „În prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean vom adopta o rezoluţie care vizează strângerea de semnături în vederea organizării referendumului de demitere a primarului Radu Mazăre. Totodată, dacă va fi adoptată o asemenea hotărâre voi solicita prefectului să atace în contencios această hotărâre”, a spus Gigi Chiru. El îl acuză pe Radu Mazăre că renunţă prea uşor la un simbol al Constanţei şi al României. Chiru a precizat că această clădire poate fi folosită ca un muzeu al Constanţei sau pentru organizarea de diferite evenimente şi nu înţeleg de ce din bugetul anual al municipalităţii în valoare de peste o sută de milioane de euro anual nu se pot aloca fonduri şi pentru această clădire. Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat în repetate rânduri că intenţionează să vândă Cazinoul din Constanţa deoarece nu are fonduri pentru reabilitarea clădirii. Cazinoul Constanţa este unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice din România. Clădirea a fost construită din bani publici în perioada 1903 – 1910, arhitectul lucrării fiind Daniel Renard, arhitect român de origine elveţiană. Inaugurarea oficială a Cazinoului Constanţa a avut loc în 1911.