Sapte hectare de cimitir la Lumina
Conducerea primariei comunei Lumina, spre consultare asupra propunerilor preliminare, a transmis Planul Urbanistic Zonal privind introducerea unui teren în intravilanul localităţii, pentru zona de servicii şi gospodărire comunală, din extravilanul comunei. Anunţul a fost publicat pe pagina electronică a Consiliului Judeţean Constanţa, cei interesaţi putand depune observaţii şi propuneri asupra documentelor până pe 5 mai, când va avea loc dezbaterea publică. Observaţiile sunt necesare pentru ca, după dezbatere, să fie stabilită forma finală a Planului Urbanistic Zonal. Telefonic, primarul comunei Lumina – Dumitru Chiru, ne-a declarat că anunţul public priveşte promovarea unui proiect al autorităţii locale, care presupune amenajarea unui nou cimitir în localitate. Privitor la suprafaţa care urmează sa fie trecută din extravilan în intravilanul comunei Lumina, pentru a fi amenajat noul cimitir, Dumitru Chiru a declartat că este vorba de 7 hectare. „La acest moment, suntem în faza aprobării de către Consiliul Local Lumina a acestei propuneri, după care vom urma calea legală în vederea obţinerii tuturor avizelor pentru derularea unui astfel de proiect. Şi acesta, ca toate celelalte proiecte pe care le avem în proiectul de dezvoltare al localităţii, îl pot trece în lista necesităţilor“, a mai declarat primarul Dumitru Chiru. N.D.






Lasă un răspuns