Secretarul general al PSD Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat în cazul referendumului. Liviu Dragnea a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 13.00, fiind însoţit de avocat. Preşedintele CJ Teleorman a spus că a fost chemat de procurori şi s-a prezentat, precizând că va face mai multe declaraţii când va pleca de la DNA. La ieşirea de la DNA, Dragnea a precizat că nu a dat declaraţii în faţa procurorilor, dar în schimb le-a lăsat un memoriu privind faptele de care este acuzat, arătând că analizarea activităţii sale politice în contextul campaniei electorale creează un precedent „extrem de periculos”. Secretarul general al PSD Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman a spus că în memoriul pe care l-a lăsat procurorilor vorbeşte pe larg despre presupusele fapte de care este acuzat în dosarul privind referendumul. Liviu Dragnea a precizat că analizarea activităţii sale politice în cadrul campaniei electorale crează „un precedent extrem de periculos” în ceea ce priveşte funcţionarea partidelor politice. „Repet ce am spus la început, dacă se analizează activitatea mea politică în cadrul unei campanii electorale consider că este un dosar eminamente politic. Mi se pare un precedent extrem de periculos, funcţionarea unor partide, stabilirea unor obiective politice să fie considerate sau să poată fi interpretate ca nişte fapte penale. De asemenea, mi se pare extrem de periculos şi cred că ar trebui să modificăm legea partidelor”, a declarat Dragnea, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Secretarul general al PSD a precizat că, în context actual, ar trebui eliminat unul dintre obiectivele principale ale partidelor politice, respctiv acela de a-şi îndemna oamenii să-şi exercite dreptul la vot. „Ar trebui să nu mai avem acolo ca unul dintre obiective principale pentru partidele politice să îşi îndemne oamenii să-şi exercite dreptul la vot. Poate ar fi bine să propun în PSD şi în USL să ne propunem pierderea alegerilor. Altfel, dacă ne propunem ca obiectiv să câştigăm alegerile din 9 decembrie, s-ar putea să fie considerat ca şi foloase necuvenite”, a mai arătat Dragnea. Liviu Dragnea a fost citat, miercuri, la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat în cazul referendumului.