Monica Iacob Ridzi nu a fost încă „judecată” de Camera Deputaţilor
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, amânarea cu încă două săptămâni a discutării solicitării DNA de aprobare a percheziţiei informatice în cazul fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, hotărând ca subiectul să fie dezbătut indiferent de prezenţa acesteia. Deputatul PNL Alina Gorghiu a propus Comisiei juridice suplimentarea ordinii de zi a forului cu solicitările DNA în privinţa deputatului PDL Monica Iacob Ridzi. Preşedintele forului, democrat-liberalul Daniel Buda, a susţinut că Ridzi este plecată la Viena şi că este necesară prezenţa sa pentru a-şi expune punctul de vedere. „Nu suntem interesaţi sub nicio formă de a tergiversa aest dosar, personal am nu ştiu câţi fluturaşi puşi în cutiile poştale din colegiul meu, în care sunt acuzat că aş ţine acest dosar, de aceea eu sunt primul interesat să dau drumul. Dar, la nivelul Comisei, dna deputat mi-a spus că este plecată la Viena cu copilul la medic”, a susţinut Buda. El a adăugat că, deşi există la Comisie punctul de vedere scris al lui Ridzi, aceasta a solicitat să fie prezentă la discuţii. „Eu solicit să discutăm chiar în absenţa dnei Ridzi pentru că prezenţa parlamentarului în soluţionarea acestei cauze privind solicitarea unei percheziţii informatice nu este necesară. Domnia sa, de două- trei luni, ne-a depus concluziile scrise în care ne acuză ferm că această comisie juridică i-a creat prejudicii de imagine pentru că a tergiversat luarea unei decizii privind percheziţia informatică. Ne discredităm ca membri ai Comisiei trăgând de timp”, a replicat Gorghiu. Democrat-liberalul Mihail Boldea a intervenit, afirmând că toate dispoziţiile procedurale din materia dreptului românesc stabilesc dreptul fundamental la apărare. „Corect e să stabilim cu toţii o dată, despre care să o încunoştinţăm, să ştie despre luarea în discuţie a acestei solicitări, iar dânsa are posibilitatea să decidă dacă vine sau nu personal”, a propus Boldea. Deputatul PSD Ruxandra Jipa a reclamat faptul că Ridzi a fost păsuită de Comisie „peste măsură”. „Dacă nici noi n-am avut înţelegere faţă de dna Ridzi, pe care am aşteptat-o să nască – a născut de vreo şapte luni – nu ştiu cine a mai avut înţelegere. Dânsa a depus nişte concluzii scrise, ce vreţi mai mult, ce aşteptăm? Poate ne spune, peste câteva săptămâni, că este însărcinată a doua oară şi mai aşteptăm o naştere, nu? Nu vi se pare că depăşim orice măsură sau că folosim măsuri diferite pentru oameni diferiţi? Această amânare nu are nicio justificare”, a spus Jipa. Şi liberalul Ciprian Dobre a pledat pentru discutarea marţi a cazului. „Avem cvorum, aveum un simplu act de procedură referitor la percheziţia electronică a calculatorului ministerului. Solicit să puneţi la vot această chestiune, nu mai are rost s-o amânăm”, a insistat deputatul PNL. În final, Buda a supus la vot propunerea de amânare a discutării acestui caz timp de două săptămâni şi invitarea lui Ridzi în faţa Comisiei, urmând ca solicitarea DNA să fie tranşată de Comisie chiar dacă democrat-liberala nu se va prezenta. PSD şi PNL au cumulat 11 voturi împotriva amânării, însă până la urmă au acceptat propunerea puterii, necontestând că votul lor a fost ignorat.
Lasă un răspuns