Excepţiile ridicate în dosarul lui Mazăre nu au fost luate în calcul de instanţă
Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de avocaţii din dosarul în care primarul Radu Mazăre este acuzat, alături de alte 36 de persoane, de restituirea şi atribuirea ilegală a unor terenuri, astfel că procesul va continua la instanţă. Instanţa a respins sesizarea de trimitere la CCR a dosarului, pe motiv că excepţiile ridicate sunt inadmisibile. De asemenea, CAB a stabilit că a fost corect sesizată de DNA cu rechizitoriul din acest dosar. Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. CAB a amânat, în 17 martie, cu o săptămână, decizia privind posibila trimitere la CCR a dosarului primarului Mazăre. La ultimul termen, avocaţii primarului Radu Mazăre şi notarului public Jean Andrei au invocat neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă 134/2005 prin care s-a modificat competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a unui articol din ordonanţa de urgenţă 43/2002 ce priveşte organizarea DNA şi au cerut trimiterea dosarului la CCR. Aceeaşi excepţie a fost invocată şi în dosarul „Mătuşa Tamara”, care va ajunge la CCR prin decizia instanţei supreme din 2 martie. De asemenea, avocatul unui alt inculpat a invocat neconstituţionalitatea articolului 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, potrivit căruia „infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani”. Primarul Radu Mazăre şi Cristian Borcea, preşedintele executiv al Dinamo, nu s-au prezentat la termenul de miercuri al procesului. Dosarul a ajuns în instanţă în noiembrie 2008, de atunci având loc mai multe înfăţişări, procesul amânându-se de fiecare dată din motive de procedură, pentru a se depune anumite acte sau din cauza condiţiilor meteorologice.
Afaceri Mazăre-Borcea
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa)”, potrivit unui comunicat al DNA remis în octombrie 2008. Astfel, au fost trimişi în judecată membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul primăriei Constanţa: Radu Ştefan Mazăre – primarul municipiului Constanţa, Nicuşor Constantinescu – fost consilier municipal, Constantin Racu – fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu – directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica – directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Dan Miron – fost consilier municipal şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi Bogdan Ghiţulescu. În sarcina acestora s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; fals intelectual, în formă continuată; asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Au mai fost deferinţi justiţiei funcţionari din primăria Constanţa: Andrei Sozanski, Graţiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera – în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. De asemenea, au fost trimişi în judecată funcţionari în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa (OCPI): Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. DNA i-a deferit justiţiei şi pe mandatarii Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Răsvan Mircea Tudorache şi Nicula Nejloveanu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni de complicitate sau instigare la infracţiunile săvârşite de persoanele mai sus menţionate. Notarii publici Andrei Aurel-Jean, Cristina Budei şi Ruxandra-Luminiţa Darie, acuzaţi de infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, au ajuns şi ei în faţa judecătorilor, ca şi moştenitorii persoanelor îndreptăţite, Elena Ştefănescu şi Laura Mariana Leşe, acuzaţi de complicitate la infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie. În calitate de cesionari cumpărători de drepturi succesorale, au fost trimiţi în judecată Viorel Pană, Valentin Gheorghe Ionescu, prin firma sa „Habitat şi Ambient” SA, Cristian Borcea şi Camboianu Mihai, Bogdan Gabriel Sandu , prin SC „Holland Development Group” SA, şi Daniel Ene, Marius Puşcaşi, Carmen Puşcaşi şi Mihai Sergiu Ceacîreanu, ca persoană fizică şi prin firma sa „New Home Construct” SA, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie. Interpuşii cumpărători de terenuri au fost de asemenea defetiţi justiţiei, aceştia fiind Paraschiva Barbu, Alexandru Octavian Şerban şi Basarab Popa, prin firma sa „Pomacost” SA şi „Aqualand” SA, la care era acţionar, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.
Evaluatorul agreat de primăria Constanţa, Alin Horaţiu Dima, a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.
Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul. Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan în valoare de 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciul în dauna statului şi de 36,16 milioane euro prejudiciul în dauna municipiului Constanţa. Procurorii arată că majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent valoric, au fost subevaluate, unele la preţuri de 10 ori mai mici decât preţurile reale. „Avantajele patrimoniale dobândite ilegal se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează : Mazăre Radu Ştefan (prin firmele „Nisipuri” SA), mama şi fratele acestuia (prin firma „APV Media Turism”), Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma „Habitat şi Ambient” SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele „Pomacost” SA şi „Aqualand” SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma SC „Holland Develompment Group” SA), Ceacîreanu Mihai Sergiu (ca persoană fizică şi prin firma sa „New Home Construct” SA), Şerban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen”, potrivit DNA.





Lasă un răspuns