Consilierii locali prezenţi, ieri, la şedinţa de îndată care a avut loc la Hotel Malibu au votat, aproape în unanimitate (20 de voturi „pentru“ şi un vot „împotrivă“), Hotărârea prin care solicită transmiterea, cu titlu gratuit, a unui pachet suplimentar de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CNAPMC), reprezentând minimum 13% din capitalul social, către Consiliul Local al municipiului Constanţa.  „A fost nevoie să votăm de îndată o Hotărâre de Consiliu prin care solicităm acest lucru; noi votasem acum o săptămână că ne dăm acceptul, însă cei de la minister ne-au informat că Hotărârea trebuie completată în acest fel”, a precizat primarul Constanţei, Radu Mazăre. De asemenea, consilierii locali l-au mandatat pe George Daniel Papari, reprezentantul Consiliului Local în Adunarea generală a acţionarilor CNAPMC, să solicite în următoarea şedinţă date şi informaţii despre modalitatea de stabilire a redevenţelor, chiriilor şi tarifelor percepute pentru utilizarea infrastructurii de transport naval, durata şi impactul financiar al acestora. „Consiliul Local a dat mandat reprezentantului său în Adunarea Generală pentru cele 20% de procente pe care le avem ca să studieze nivelul redevenţelor, a chiriilor, întrucât sunt informaţii publice, şi eu am spus, la rândul meu, că se plătesc chiriile de acum 15 – 20 de ani, infime, şi că ele trebuiau actualizate conform rapoartelor de evaluare, impactul pe care neactualizarea acestor chirii l-a avut asupra profitului Administraţiei Portului şi implicit a celor 20% pe care le avem noi şi 60% pe care le are ministerul. Totodată, are mandat să aducă Consiliului Local la cunoştinţă despre durata de închiriere, întrucât există informaţii că unii sunt privilegiaţi şi au contract de concesiune pe 50 de ani, iar în cazul celor noi, care ar dori să vină să facă investiţii, contractele de concesiune pot fi făcute numai pe zece ani, plus maxim zece”, a mai spus Radu Mazăre. Eventualul profit de pe urma acţiunilor va ajunge să acopere în jur de 25% din tariful energiei termice, însă nu pentru toţi constănţenii, ci pentru cei cu venituri mici. „Din calculele noastre, după ce vom avea 33%, până când vom transfera CET-ul la autoritatea locală şi vom face investiţii în CET ca să găsim o modalitate de a scade gigacaloria, tot profitul care va veni va merge în subvenţionarea ener-giei termice. Cam cu 25% va scădea factura energiei termice pentru populaţia care este subvenţionată acum, începând de iarna viitoare”, a mai spus Radu Mazăre.

R.B.