Stareţul de la mănăstirea Basarabi, din judeţul Constanţa, a fost suspendat de Arhiepiscopia Tomisului după ce a bătut un enoriaş şi imaginile au fost postate pe o pagină de internet. „Arhiepiscopia Tomisului a luat act de imaginile şi filmul prezentate de ziarul Cancan în ziua de 27 august 2010, cu privire la comportamentul neadecvat al protosinghelului Teotim Popa de la mănăstirea Basarabi – Protoieria Medgidia, judeţul Constanţa. Prin urmare, instituţia s-a autosesizat şi a dispus suspendarea temporară a susnumitului din slujire şi deferirea sa spre judecata Consistoriului monahal (Consistoriul monahal este tribunalul bisericesc investit cu puterea de a judeca abaterile disciplinare ale călugărilor dintr-o eparhie)”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Tomisului. Până la finalizarea cercetării şi pronunţarea sentinţei Consistoriului monahal, Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că îşi rezervă dreptul de a nu comenta în niciun fel prezentul incident. Ziarul Cancan a prezentat, vineri, cazul stareţului Teotim Popa, care „l-a rupt în bătaie pe un bătrân până l-a umplut de sânge, fiindcă victima intrase fără aprobare în curtea lăcaşului de cult ca să scurteze drumul spre casă”. Scena a fost filmată de o persoana care se afla în lăcaşul sfânt pentru a se reculege. În imaginile difuzate de tabloid apare duhovnicul Teotim, îmbracat civil, repezindu-se asupra bătrânului şi lovindu-l pe bătrân cu palmele şi cu picioarele. Stareţul nu recunoaşte că l-a bătut pe sătean. „Ceva nu e în regulă cu filmuleţul ăla, că şi eu am rămas foarte suprins şi culmea că este chiar lângă peretele bisericii filmat, dacă vă uitaţi în stânga dvs, de pe alee. Deci chiar aşa prost nu este nimeni ca să bată pe cineva de faţă cu alţii. Faptul că scrie acolo că l-am prins de păr, eu vă spun un lucru, omul ăla nici nu are păr. Al doilea lucru, foarte rar port cămăşi. Eu de obicei port tricou fără mâneci dacă sunt civil”, a afirmat stareţul, la Realitatea Tv.