Sport

Ioan Becali vrea sa scrie o carte in puscarie

Rubrica „Said and Done” a celor de la The Guardian are ca prima stire verdictul in Dosarul Transferurilor. Cunoscuti pentru umorul lor, jurnalistii britanici au gasit in arhive niste declaratii ale celor implicati care sunt tragi-comice in acestemomente. „Fostul fundas de la Tottenham, Gheorghe Popescu – la inchisoare pentru...
Continue Reading
Politichie externa

Milioane de dolari s-au irosit în investiţiile din Afganistan

Milioane de dolari din fondurile americane s-au pierdut din cauza planificării proaste şi a lucrărilor de calitate slabă pentru reconstrucţia Afganistanului, şi s-ar mai putea pierde şi alte miliarde, a apreciat luni un oficial de rang înalt. Raportul vizat de inspectorul general special pentru Afganistan, John Sopho, numit la...
Continue Reading
Politichie centrala

„Elena Udrea este un personaj de Caragiale”

Elena Udrea este un personaj de Caragiale, la fel ca Roberta Anastase, susţine preşedintele PSD, Victor Ponta, pe blog, comentând astfel afirmaţiile liderului PDL Bucureşti potrivit cărora în perioada în care a fost ministru a votat în Parlament de mult mai multe ori decât cei doi lideri USL. Într-o...
Continue Reading
Mapamond

Doi traficanţi de droguri români – arestaţi în Australia

Doi presupuşi traficanţi români de heroină – un bărbat şi o femeie – au fost arestaţi săptămâna acesta la Perth, în Australia, poliţia suspectând că  marfa vândută, de mare puritate, ar fi la originea morţii recente a opt persoane, între care un actor şi un artist. Sindicatele române şi asiatice...
Continue Reading
Eveniment

Macovei cere dezbatere publică pentru Roşia Montană

Europarlamentarul PDL Monica Macovei cere organizarea unei dezbateri publice ample pe marginea proiectului exploatării miniere de la Roşia Montană, proiect a cărui derulare ar trebui suspendată până la finalizarea dezbaterii. „Devine tot mai imperios necesară o dezbatere publică serioasă despre proiectul Roşia Montană”, scrie vicepreşedintele PDL Monica Macovei pe blogul său....
Continue Reading
Politichie externa

Scandal între başcanul Găgăuziei şi ministrul educaţiei

Confruntarea dintre bașcanul Găgăuziei și ministrul educației de la Chişinău – generată de proba de limbă română de la bacalaureat – nu a ajuns nici pe departe la final, dimpotrivă, pare să ia amploare. Başcanul Mihail Formuzal – care este membru fără portofoliu în guvernul de la Chişinău – a declarat că...
Continue Reading
Mapamond

Şi românii cu acte în regulă sunt afectaţi de măsurile spaniolilor

Restricţiile introduse de Spania la 22 iulie sunt aplicate eronat în unele cazuri, inclusiv românilor care au avut un loc de muncă în Spania, dar l-au pierdut înaintea acestei date şi vor acum să se angajeze din nou, susţine FADERE, o asociaţie a românilor din diaspora. Aociaţia ameninţă că...
Continue Reading
Politichie centrala

Năstase va cere continuarea proceselor în care este implicat

Liderul PSD Adrian Năstase scrie pe blog că nu va invoca prescrierea faptelor în niciunul din dosarele sale, aşa cum au sugerat că va face „mai multi idioţi din ţară sau din străinătate”, şi că, dimpotrivă, va solicita continuarea proceselor, deoarece are interesul de a-şi dovedi nevinovăţia. „Spre deosebire...
Continue Reading
Monden

Amy Winehouse era supărată pe fostul său iubit

Cântăreaţa britanică Amy Winehouse, care a fost găsită moartă, sâmbătă, în locuinţa sa din Londra, era devastată, susţin apropiaţii săi, după ce a fost părăsită de iubitul ei, regizorul Reg Traviss, relatează presa britanică. Traviss a refuzat o cerere în căsătorie din partea artistei, însă era disperat să o...
Continue Reading
Investigatii

„Morar vizează postul de procuror general”

Victor Ponta este de părere că ieşirea publică a lui Daniel Morar, care a acuzat presiuni politice în cazul Borbely, are legătură cu „supuşenia” sa faţă de Traian Băsescu şi de dorinţa ca, după ce îşi va încheia mandatul de procuror-şef al DNA, să preia, anul viitor, fotoliul de Procuror General. „UDMR...
Continue Reading