Preşedintele Traian Băsescu a pierdut procesul deschis împotriva deputatului Mugurul Surupăceanu, în care îi cerea daune pentru afirmaţiile făcute de acesta în legătură  cu etnobotanicele, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins ca neîntemeiată acţiunea şefului statului. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel. Judecătoria Sectorului 5 a amânat pentru 30 mai pronunţarea deciziei în procesul deschis de preşedintele Traian Băsescu deputatului PSD Mugurel Surupăceanu. Dezbaterile în proces au avut loc pe 18 mai, însă pronunţarea a fost amânată pentru miercuri. De altfel, pe 18 mai au venit la instanţă atât Traian Băsescu, cât şi Mugurel Surupăceanu, care au răspuns întrebărilor din interogatorii. Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Surupăceanu la 31 martie 2010, la Judecătoria Sectorului 5, cerând instanţei să îl oblige pe parlamentar să îi plătească daune morale simbolice, pentru afirmaţiile făcute de acesta în legătură cu interesul PDL şi al Administraţiei Prezidenţiale în privinţa susţinerii şi favorizării consumului drogurilor uşoare. Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu a declarat, în luna februarie 2010, că „grupuri de interese” din PDL au legătură cu afacerea produselor etnobotanice şi anunţa că, începând cu 15 februarie, va strânge semnături pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă. Surupăceanu declara, la vremea respectivă, că decizia Guvernului Boc, ca produsele etnobotanice interzise să fie distruse în zece zile de la intrarea în vigoare a OUG, a dat posibilitatea comercianţilor de a vinde aceste aceste droguri uşoare către populaţie, prin lichidarea stocurilor la preţuri foarte mici, sau către traficanţii de droguri. Deputatul PSD a susţinut că proiectul de Lege care era deja adoptat de Legislativ la data la care Guvernul a adoptat OUG nu prevedea „ajutorul” de zece zile pentru comercianţii de produse etnobotanice. „Practic se demonstrează încă o dată că grupuri de interese din PDL, care în acest moment controlează Guvernul Boc, sunt legate în mod direct de această afacere a drogurilor uşoare. Probabil că sunt adevărate informaţiile care spun că din afacerea drogurilor uşoare s-au finanţat anumite cheltuieli de campanie electorală ale PDL şi ale lui Traian Băsescu”, a declarat Surupăceanu pe 14 februarie, într-o conferinţă de presă. Guvernul a interzis 36 de plante şi substanţe etnobotanice, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, comercianţii urmând să beneficieze de o perioadă de tranzit de la intrarea în vigoare a actului normativ, pentru a distruge stocurile. Pe lista produselor etnobotanice interzise se află 27 de substanţe şi nouă plante, care sunt asimilate drogurilor.