Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat că liberalii ar prefera în vederea obţinerii voturilor pentru moţiune reconstituirea majorităţii parlamentare din 2009 decât cooptarea parlamentarilor ex-PNL şi PSD care acum activează la PDL sau UNPR. Liberalul crede că racolarea de parlamentari ai puterii care să contribuie la dărâmarea Cabinetului Boc nu va asigura o majoritate stabilă. „În momentul de faţă există o tendinţă firească a unor parlamentari de a veni către partidele noastre, mă refer la cele care au asumat moţiunea de  cenzură. Un punct de vedere personal împărtăşit de mulţi dintre colegii mei din PNL – noi socotim că moţiunea de cenzură trebuie susţinută de o majoritate transparentă care să fie rezultatul unei asumări în plan instituţional, adică ea să fie asumată de un număr de grupuri parlamentare care să asigure o nouă majoritate parlamentară. A face drumul invers în care unii parlamentari care au plecat către PD sau UNPR fac acum drumul întors nu este pentru noi o variantă care să dea o formulă stabilă de guvernare. Formula cea mai adecvată e refacerea majorităţii parlamentare din toamna anului trecut care a dus la succesul acelei moţiuni de cenzură şi nu am în vedere aici şi persoana primului ministru”, a spus vicepreşedintele PNL după şedinţa  Consiliului Naţional de Coordonare a Comisiilor de Specialitate PNL. „În momentul în care o moţiune de cenzură va avea succes PNL şi PSD vor merge împreună la Palatul Cotroceni pentru a susţine o singură formulă de prim ministru şi de Guvern”, a mai detaliat el. Pe 25 noiembrie 2009, între cele două tururi de la prezidenţiale, preşedinţii PSD şi PNL, Mircea Geoană (la acea vreme) şi Crin Antonescu, au semnat „Acordul pentru ieşirea României din criză”. Cele două formaţiuni s-au aliat pentru a-l susţine pe Mircea Geoană în turul II al alegerilor prezidenţiale, crearea unei majorităţi stabile pentru susţinerea unui Guvern condus de Klaus Johannis şi elaborarea unui Program de guvernare pentru scoaterea României din criză. Potrivit înţelegerii de la acea vreme, jumătate din Guvern trebuia să fie a PSD, cealaltă jumătate a PNL şi UDMR. Pe 21 octombrie, senatorii şi deputaţii PSD, PNL, UDMR şi cei ai minorităţilor au adoptat o hotărâre comună a Legislativului cu privire la majoritatea parlamentară care prevede susţinerea primarului Sibiului, Klaus Johannis, pentru funcţia de premier. Declaratia politică adoptata de Parlament solicita preşedintelui Traian Băsescu să îşi retragă propunerea făcută pentru funcţia de premier (Emil Boc, al cărui Guvern fusese demis prin moţiune) şi să îl desemneze pe Klaus Johannis. Parlamentarii PDL nu au participat la şedinţă. Parlamentul a adoptat o declaraţie de susţinere a primarului Klaus Johannis ca premier a fost adoptată, cu 252 de voturi pentru şi 2 împotrivă.