Ionică Serea este acuzat că a primit 21.000 de dolari drept şpagă
Procurorii din cadrul DNA Piteşti efectuează cercetări penale faţă de arbitrii Ionică Serea şi Marius Martiş pentru fapte de corupţie, iar din materialul de punere în mişcare a acţiunii penale a reieşit că Serea a primit de dolari de la Penescu, prin intermediul lui Martiş şi Făcăleaţă. Potrivit procurorilor DNA, Ionică...
Vasile Turcu cere intrarea în insolvenţă a clubului Dinamo
Vasile Turcu, acţionar la FC Dinamo Bucureşti, precum şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti au depus la Tribunalul Bucureşti acţiuni în care cer intrarea în insolvenţă a clubului de fotbal bucureştean Dinamo. Cele două acţiuni, prin care se cere intrarea în insolvenţă, au fost depuse în luna aprilie...
Becali este foarte aproape de a-şi recupera valiza
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, luni seara, că recursul lui Gigi Becali în privinţa sechestrului instituit pe suma de 1,7 milioane de euro, din dosarul „Valiza” este admisibil, acordând termen pentru 14 iunie, în vederea judecării contestaţiei europarlamentarului. Astfel, Înalta Curte a respins, luni, ca...
Fiul lui Nati Meir a ajuns după gratii
Fiul fostului deputat PRM Nati Meir, Or Meir, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, vineri, pentru complicitate la trafic de influență și complicitate la cumpărare de influență, și a făcut recurs la decizia Tribunalului Galați. „Tribunalul Galați a eliberat astăzi, 23 aprilie 2010, pe numele lui Meir...
MApN începe „a doua modernizare” a fregatelor
Ministerul Apărării vrea să înceapă în 2010 etapa a doua de modernizare a fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand, deşi bugetul alocat pentru investiţii Forţelor Navale este „de austeritate”, procesul fiind amânat în ultimii doi ani tot din cauza lipsei banilor, se arată într-un răspuns al MApN. „Deşi bugetul...
Prejudiciu de 4 milioane euro cu jocuri de noroc
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Constanţa, în colaborare cu Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă au confiscat 156 aparate videoelectronice de câştiguri, pe care erau instalate programe de joc susceptibile de a fi contrafăcute. În cadrul subprogramului „Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală”, poliţiştii au...
Şerban Mihăilescu a fost trimis în judecată
Senatorul independent Şerban Mihăilescu a declarat că este „total surprins” de decizia DNA de trimitere a sa în judecată, în condiţiile în care nu a văzut încă rechizitoriul, şi spune că a aflat despre decizia procurorilor de la televizor. „Sunt total surprins. Este un dosar vechi de 6 ani....
Putin este împotriva proiectului Nabucco
Construcţia gazoductului Nabucco, ce urmează să aducă gaz din zona caspică în Europa, ocolind Rusia, nu are sens fără contracte încheiate, dar este posibilă dacă va creşte cererea, a declarat sâmbătă premierul rus Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă organizată la Viena. „Nu are sens să construieşti o conductă...
Obama îşi mobilizează alegătorii
Preşedintele american Barack Obama a lansat luni un apel, difuzat pe YouTube, către milioanele de alegători care l-au ajutat să câştige cursa pentru Casa Albă în noiembrie 2008, cerându-le să se mobilizeze pentru alegerile de la jumătatea mandatului. El a subliniat că majoritatea democrată în Congres şi agenda sa...
Rusia ar coopera pentru scutul antirachetă
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat că Rusia este interesată de cooperarea cu NATO privind apărarea antirachetă în Europa. Miniştrii de externe ai NATO au ajuns la un acord, la întâlnirea informală din Estonia, de săptămâna trecută, pentru a începe un dialog cu Rusia privind cooperarea în acest sector....




