Medicii de familie sunt nemulţumiţi de haosul din sănătate
Reprezentanţii medicilor de familie susţin că, de câteva luni, există „un haos veritabil în plata centrelor de permanenţă, întârzieri la plata serviciilor medicale sau chiar lipsa totală a banilor” şi că autorităţile nu-şi respectă angajamentele asumate prin contract faţă de doctori şi asistente. „Interesul manifestat de decidenţi pentru înfiinţarea şi...
Mircea Diaconu a pierdut procesul cu ANI
Curtea de Apel Bucureşti a decis să respingă contestaţia lui Mircea Diaconu privind deciziei ANI din ianuarie, potrivit căreia funcţia de senator, pe care a ocupat-o din decembrie 2008, este incompatibilă cu cea de director al teatrului Nottara, însă decizia nu este definitivă. Hotărârea din 16 septembrie a Curţii de Apel Bucureşti,...
Anchetele privind închisorile CIA au blocat aflarea adevărului
Anchetele desfăşurate de România şi Polonia în dosarul centrelor secrete de detenţie ale CIA au avut ca principal scop să apere autorităţile şi să blocheze căutarea adevărului, comentează Financial Times. Principala problemă din cele două ţări, dar şi din altele din Europa, este atitudinea obstructivă a guvernelor care au invocat principiile...
Doi traficanţi de droguri români – arestaţi în Australia
Doi presupuşi traficanţi români de heroină – un bărbat şi o femeie – au fost arestaţi săptămâna acesta la Perth, în Australia, poliţia suspectând că marfa vândută, de mare puritate, ar fi la originea morţii recente a opt persoane, între care un actor şi un artist. Sindicatele române şi asiatice...
A decedat Johnny Răducanu
Compozitorii şi cântăreţii români spun că lumea muzicală autohtonă este mai tristă şi mai săracă după moartea muzicianului Johnny Răducanu – descris de colegii săi drept „un artist cu suflet de copil”, care îşi lucra piesele „cu o acurateţe de bijutier”. „Johnny a rămas cu un suflet de copil. Ar fi avut multe de spus...
Adele a stabilit un nou record de vânzări
Britanica Adele, una dintre cele mai populare cântăreţe ale momentului, a reuşit să stabilească un nou record în industria muzicală, după ce noul său album s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare în cele şapte luni de la apariţia pe piaţă, informează presa internaţională. Specialiştii anticipează că, până la sfârşitul...
Finlanda se opune aderarii României la Schengen
Raţiunile de politică internă par a determina Finlanda să se opună, la rândul său, extinderii spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria. La aceste raţiuni interne, se adaugă şi demersurile insistente ale Olandei pe lângă partea finlandeză de a nu rămâne izolată în Consiliul JAI în poziţia adoptată în legătură cu aderarea României la...
Problema Moldovei, discutată de Baconschi şi Hillary Clinton
Angajamentul comun în spaţii de interes precum Republica Moldova şi vecinătatea estică a UE reprezintă direcţii importante pe care România şi SUA le vor dezvolta împreună, s-a stabilit la întrevederea biletarală a ministrului Teodor Baconschi cu secretarul de stat american Hillary Clinton. Discuţiile dintre ministrul Teodor Baconschi şi secretarul...
Regele Mihai va ţine un discurs în Parlament
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, marți propunerea de organizarea a unei ședințe solemne a Legislativului pe 25 octombrie cu ocazia împlinirii a 90 de ani de către regele Mihai, prilej cu care acesta va susţine şi un discurs. Propunerea PNL a întrunit 203 voturi „pentru”, trei „impotrivă” și...
„Leonard Orban este o marionetă a Elenei Udrea”
Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu consideră că Leonard Orban, în viitoarea sa calitate de deţinător al portofoliului absorbţiei europene, nu va avea decât calitatea de interfaţă între România şi UE, un purtător de cuvânt, „o marionetă” a Elenei Udrea. „Premierul Boc ne-a anunţat astăzi ca doamna ministru Udrea va avea o nouă marionetă:...










