Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, marți propunerea de organizarea a unei ședințe solemne a Legislativului pe 25 octombrie cu ocazia împlinirii a 90 de ani de către regele Mihai, prilej cu care acesta va susţine şi un discurs. Propunerea PNL a întrunit 203 voturi „pentru”, trei „impotrivă” și 46 abțineri. Anterior, liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a anunțat că democrat-liberalii se vor abține de la vot. „Nu suntem împotriva unei solemnități pentru Regele Mihai. Susținem în continuare că e corect să avem o astfel de solemnitate, dar nu în interiorul plenului, ci în oricare altă locație. Ne abținem”, a spus Toader. Deputaţii şi senatorii au decis, la propunerea grupurilor PNL, introducerea pe ordinea de zi a plenului a propunerii PNL de a se eorganiza o şedinţă solemnă a Parlamentului pe 25 octombrie, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de către regele Mihai, şedinţă la care să fie şi acesta invitat. Propunerea a fost făcută în  plen de către liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu-Tăriceanu. „Ar fi un prilej de evocare istorică şi de omagiere a unei singure personalităţi în viaţă încă dintre şefii de stat din perioada celui de-al doilea război mondial. Ar fi un bun prilej să ne aducem aminte să ne întorcem privirea spre momente importante ale istorie româneşti, să ne arătăm că ne preţuim istoria şi pe oamenii care au făurit-o”, a spus Tăriceanu motivându-şi solicitarea. Şi social-democraţii au sprijinit propunerea prin vocea preşedintelui PSD, Victor Ponta. „Reprezint un partid fundamental republican, dar propunerea o considerăm o propunere de bun simţ, de normalitate, într-o ţară care are foarte puţin repere şi foarte puţine momente de normalitate. Este un gest pe care societatea românească l-ar aprecia, ca la împlinirea a 90 de ani regele Mihai să ni se adreseze fără a avea dezbateri politice, fără să discutăm forme de guvernământ, ci arătând un semn de repect pentru o personalitate a istoriei româneşti”, a spus Ponta. Deputatul Teodor Paleologu a luat cuvântul în nume personal, nu al PDL, dar le-a cerut colegilor săi de partid să fie de acord, fiind vorba de „o chestiune de obraz”, mai ales după declaraţiile din iunie ale preşedintelui Băsescu referitoare la regele Mihai. „Motivul invocat (în Birourile Permanente reunite) că nu este şef  de stat în funcţie nu ţine. Este o chestiune de obraz, este o chestiune de întâlnire cu istoria. Faptul că preşedintele Traian Băsescu a spus ce a spus în iunie este o chestiune de obraz să votăm pentru invitarea regelui pe 25 octombrie”, a spus Paleologu în apluzele parlamentarilor din opoziţie. „O zi interesantă în Parlamentul României”, a constatat preşedintele de şedinţă, Mircea Geoană. Conducerea Parlamentului a respins luni propunerea unei şedinţe solemne la care să fie invitat Regele Mihai. În replică, principesa Margareta a afirmat că este foarte păcat că s-a ratat „o ocazie istorică crucială” ca regele să se adreseze Parlamentului cu ocazia împlinirii a 90 de ani. „Nu vreau să comentez despre Parlament, Parlamentul este suveran democratic vorbind. Dar e foarte, foarte păcat, s-a ratat o ocazie istorică crucială pentru viitorul ţării şi mi se pare foarte rău. Pierdem timp să mergem înainte, să fim o altă ţară”, a afirmat principesa.