Curtea de Apel Craiova a respins, miercuri, recursul la măsura arestării preventive depus de Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, astfel încât acesta va rămâne în arest preventiv. Anunţul a fost făcut de preşedintele completului de judecată, judecătorul Mircea Şelea. Rudele lui Bercea Mondial, care au aşteptat în faţa Curţii de Apel, au început să se jelească la aflarea sentinţei. La Curtea de Apel s-a prezentat miercuri, fără a fi citat, şi Ionuţ Anghel, nepotul lui Bercea Mondial şi victima agresiunii de săptămâna trecută. El le-a spus jurnaliştilor aflaţi în faţa Curţii de Apel, înainte de a intra, că nu a fost înjunghiat de unchiul său, ci de fiul acestuia, Dinică Anghel, în vârstă de 14 ani. Ionuţ Anghel a mai spus că nu şi-a dat seama în seara respectivă cine l-a injunghiat pentru că era ameţit şi că a venit să-şi schimbe declaraţia. Curtea de Apel Craiova a respins solicitarea avocaţilor lui Bercea Mondial de a-l audia pe Ionuţ Anghel, magistraţii justificând respingerea solicitării prin faptul că nu se judecă procesul pe fond, ci numai recursul la măsura arestării preventive. Bercea Mondial a afirmat, miercuri dimineaţa, după ce coborât din maşina poliţiei, că este nevinovat şi că este vorba despre o răzbunare a fraţilor săi. În timpul şedinţei, unul dintre avocaţii lui Bercea Mondial a spus că presa pune presiune pe acest dosar analizând averea interlopului. În plus, el a adăugat că în 120 din cele 122 de dosare ale clientului său sentinţa i-a fost acestuia favorabilă. Avocaţii interlopului au depus la dosar motivarea cererii prin care solicită eliberarea. În motivare, ei îşi justifică cererea prin faptul că acesta are un copil minor cu handicap şi au depus la dosar declaraţii ale vecinilor prin care se susţine că Bercea Mondial se bucură de onorabilitate în comunitate. Avocaţii au mai cerut recuzarea procurorului de caz, Eugen Iacobescu, şi schimbarea încadrării faptei din tentativă de omor, în vătămare corporală gravă, argumentând că victima a necesitat mai puţin de 25 de zile de îngrijiri medicale. Sandu Anghel a fost prins sâmbătă seara, în cartierul Ferentari din Bucureşti. El fusese dat în consemn la frontieră, după ce, joi seara, 17 februarie, şi-a înjunghiat un nepot în timpul unui scandal petrecut în Drăgăneşti-Olt. Ulterior, magistraţii Tribunalului Olt au emis un mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele său, pentru infracţiunea de tentativă de omor. Bercea Mondial este cel mai cunoscut interlop din judeţul Olt. Deşi pe numele său au fost întocmite în timp peste 100 de dosare pentru săvârşirea unei palete largi de infracţiuni, acesta nu a stat nicio zi în arest şi nici nu a executat vreo zi de închisoare. Bercea Mondial a devenit cunoscut datorită personalităţilor publice care i-au botezat copiii, printre care se numără: fostul deputat Nicolae Grădinaru, fostul procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova Gheorghe Brenciu, prim-vicepreşedintele PDL Teodor Stolojan, judecătoarea Maria Huza, dar şi fostul viceprimar al Slatinei Gabriel Diaconu. Anul trecut, una dintre nepoatele interlopului a fost botezată la Constanţa de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu.