Poliţiştii antidrog au destructurat o reţea de trafic internaţional de droguri de mare risc pe relaţia Turcia-România, condusă dintr-un penitenciar din România de un cetăţean turc condamnat pentru aceeaşi infracţiune, informează Ministerul Administraţiei şi Internelor. „În urma unei investigaţii care a durat două luni, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti –Serviciul Antidrog au reuşit destructurarea unui grup infracţional organizat care se ocupa cu traficul internaţional de droguri de mare risc (heroină) pe relaţia Turcia- România”, se arată în comunicatul MAI. Grupul infracţional era condus de un cetăţean turc închis într-un penitenciar din România şi condamnat la 19 ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. Din reţea mai făceau parte şi un alt deţinut român, în vârstă de 3 de ani, închis 16 ani pentru trafic internaţional de droguri, dar şi un urmărit internaţional pentru sustragere de la executarea a 17 ani de închisoare pentru trafic de droguri şi o altă persoană, de 24 ani, din Suceava. Investigaţiile au pornit de la un flagrant efectuat la sfârşitul lunii aprilie, când un bărbat a fost prins în Capitală, când transporta 1,5 kg de heroină pură. Continuând investigaţiile în acest caz, poliţiştii antidrog împreună cu angajaţii a două penitenciare, au efectuat percheziţii în camerele unde este deţinut liderul grupării şi un alt membru şi au  descoperit şi ridicat diferite materiale de probă. Membrii grupării au fost arestaţi pe 29 de zile în baza mandatelor emise de magistraţii Tribunalului Bucureşti pentru  trafic internaţional de droguri de mare risc şi constituirea unui grup infracţional organizat. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti-Serviciul Antidrog continuă investigaţiile în cauză.