Peste 15 milioane de pachete de ţigări au fost confiscate anul acesta
Peste 15 milioane de pachete de ţigări au fost confiscate de poliţişti în primele zece luni din 2010, adică cu aproape 30 la sută mai mult decât cantitatea totală confiscată pe tot parcursul anului trecut, se arată în bilanţul întocmit de Ministerul Administraţiei şi Internelor. De la începutul anului, oamenii legii au confiscat, la nivel naţional, un număr de 309.320.344 de ţigarete (aproximativ 15.466.017 de pachete). Totodată, în cadrul acţiunilor comune de combatere a contrabandei cu ţigarete desfăşurate de efectivele MAI, în ultima săptămână (25 – 31 octombrie a.c.), au fost confiscate 7.928.930 de ţigarete (396.447 de pachete). Cea mai mare parte a acestora, respectiv 3.073.110 de ţigarete, au fost descoperite în mijloacele de transport, restul fiind indisponibilizate în urma acţiunilor desfăşurate în pieţe/târguri, a percheziţiilor domiciliare şi a controalelor în magazinele duty-free. În primele zece luni au fost aplicate 602 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 737.320 lei, şi au fost înregistrate 86 de lucrări penale, în care sunt cercetate 126 de persoane. Împotriva a 73 dintre acestea a fost începută urmărirea penală, 14 sunt cercetate în stare de reţinere, iar 5 sunt arestate. De asemenea, au fost indisponibilizate 36 de mijloace de transport implicate în activităţi ilegale. În perioada de referinţă, au fost verificate 1.289 de societăţi comerciale, au fost realizate 657 de filtre rutiere şi 63 de percheziţii. La nivel naţional, s-au desfăşurat 148 de acţiuni în zonele de frontieră, 628 în pieţe şi târguri, 536 pe rutele de transport şi 336 în alte zone. Prejudiciul cauzat, de la data intrării în vigoare a OUG nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, respectiv 23 iunie 2010, în urma activităţilor ilicite cu produse din tutun, a fost de 22.866.340 de lei (3.563.097 de lei în ultima săptămână), din care a fost recuperată suma de 7.156.313 de lei (447.924 de lei în ultima săptămâna), se mai arată în statistica MAI.





Bianca IgareluNe bucuram perntu tine si in acelasi timp te rugam sa mai postezi ceva articole despre Mazarichile tale:) ca mie una imi e tare dor de ele:)