Statele Unite vor continua eforturile de sprijinire a securităţii Bulgariei, acordând asistenţă  în lupta împotriva criminalităţii şi a corupţiei, a declarat joi directorul CIA, Leon Panetta, care, după ce miercuri a fost în România, s-a aflat joi la Sofia. În capitala Bulgariei, directorul CIA s-a întâlnit cu premierul Boiko Borisov şi cu ministrul de interne, Ţvetan Ţvetanov. „Vom face tot posibilul pentru a continua cooperarea în ceea ce priveşte eforturile privind eliminarea corupţiei şi îmbunătăţirea securităţii în Bulgaria. I-am transmis premierului Borisov un mesaj de felicitare din partea preşedintelui Obama şi l-am asigurat de sprijinul puternic al Statelor Unite pentru siguranţa Bulgariei şi securitatea poporului bulgar”, a declarat directorul CIA după întâlnirile cu oficialii bulgari. La rândul său, premierul Boiko Borisov a confirmat că directorul CIA a oferit un sprijin clar pentru eforturile guvernului împotriva corupţiei şi a crimei organizate. Lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii din Bulgaria este monitorizată atent, ca şi în cazul României, şi de Comisia Europeană. Bulgaria a pierdut câteva sute de milioane de euro din fondurile europene pentru că a dovedit lipsă de eficienţă în acest domeniu. Ministrul bulgar de interne, Ţvetan Ţvetanov, a spus că Leon Pannetta a fost informat despre operaţiunile speciale ale poliţiei, în special operaţiunea „Caracatiţa”, în urma căreia a fost arestat fostul agent secret Aleksei Petrov, care conducea o reţea de crimă organizată. „Prezenţa directorului CIA în Bulgaria reprezintă o dovadă pozitivă a tot ce au realizat serviciile noastre împreună”, a spus Ţvetanov. Ministrul bulgar de interne a insistat pe încrederea sporită de care se bucură premierul Boiko Borisov, menţionând că acesta este „garanţia unei voinţe politice puternice şi ferme”. Sofia a acceptat de curând să găzduiască un fost deţinut de la Guantanamo, iar în Bulgaria se va deschide în curând un birou al agenţiei americane antidroguri, cunoscut fiind faptul că ţara vecină este la răscrucea mai multor rute ale traficanţilor de droguri. Directorul CIA, Leon Pannetta, a fost miercuri şi într-o vizită la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu şi şefii SRI şi SIE. Discuţiile s-au concentrat asupra cooperării bilaterale în problematica de securitate. Au fost abordate teme precum combaterea terorismului, contraproliferarea, contraspionajul, securitatea economică şi protecţia împotriva atacurilor cibernetice, potrivit unui comunicat al administraţiei prezidenţiale, care nu a oferit alte amănunte. Vizita la Bucureşti a directorului CIA s-a desfăşurat aproape incognito. Nu au existat informaţii despre vizita lui Leon Panetta în România nici la Washington, unde presa a relatat despre această deplasare citând comunicatul Administraţiei Prezidenţiale române transmis după ce a avut loc întrevederea cu directorul CIA.