Compania energetică CEZ din Cehia a început construcţia etapei a doua, cea de la Cogealac, a parcului eolian de 600 MW pe care îl dezvoltă în judeţul Constanţa, cu aproape trei luni întârziere faţă de cum fusese planificat iniţial, a declarat directorul general al CEZ România, Jan Veskrna. „Iniţial, trebuia să începem lucrările la etapa a doua, cea de la Cogealac, în luna aprilie, deci avem un delay de trei luni. (Lucrările au fost îngreunate întrucât Primăria Cogealac a dat compania în judecată). Am demarat construcţia drumurilor, pregătim terenul, nu mai puteam aştepta, pentru că fiecare lună de întârziere ne costă. Vom câştiga procesul, este riscant într-adevăr, însă ştim că avem dreptate”, a declarat Jan Veskrna. De asemenea, CEZ a ridicat deja până acum 115 turbine eoliene din cele 139 prevăzute în cadrul primei etape, cea de la Fântânele. „În luna septembrie, vor fi instalate toate cele 139 turbine la Fântânele. În prezent, avem ridicate 115 turbine. Turbinele se conectează etapizat la Sistemul Energetic Naţional, cam o turbină pe zi. Până acum, avem 20 MW puşi în funcţiune, însă în septembrie toate turbinele vor fi operaţionale”, a afirmat directorul general al CEZ România. Grupul CEZ construieşte în România, în zona Dobrogei, judeţul Constanţa, cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o capacitate instalată de 600 MW, reprezentând aproximativ dublul capacităţii de extindere a celui mai mare parc eolian existent acum în Europa şi aproape triplu faţă de cel mai mare parc eolian operaţional în prezent în Europa. Costurile totale ale acestui proiect vor atinge 1,1 miliarde euro. Proiectul parcului eolian presupune instalarea a 240 de turbine General Electric, fiecare cu o capacitate instalată de 2,5 MW. Prima etapă vizează localitatea Fântânele, unde vor fi instalate 139 de turbine, iar cea de-a doua comuna Cogealac, cu alte 101 turbine. La finalizarea acestui proiect, CEZ România şi-a propus să deţină o cotă de 10% din piaţa energiei regenerabile. Durata de viaţă a unui parc eolian este de 20 de ani. În afara acestui proiect, în România, există în total instalate unităţi cu o putere de numai 13 MW, în ceea ce priveşte producţia de energie electrică din surse eoliene.