adevarurileDuminică, în mult-așteptatul său discurs susținut în fața membrilor Consiliului Național al PSD, Liviu Dragnea a abordat pe lângă deja celebrul subiect al grațierii și amnistiei și teme economice. Multinaționalele din domeniile: bancar, retail, energie sau comunicații, sug sângele poporului român și trebuie să-și bage mințile în cap. Ele expatriază cea mai mare parte a profitului iar impozitul care rămâne statului este minor. Este corect însă incomplet! Las la o parte că probleme similare au mai toate țările din UE, că sunt multe exemple de capitaliști români care și-au înregistrat firmele în offshore-uri unde plătesc impozite mici însă; dacă ar fi fost corect până la capăt, Liviu Dragnea ar fi spus și cealaltă jumătate de adevăr. În multinaționale muncesc circa 1,5 milioane de cetățeni pentru salarii foarte bune iar o parte importantă din aceste salarii ajung la buget sub formă de taxe. Venirea multinaționalelor în țară a făcut să explodeze și sectorul imobiliar…numai în București s-au construit în ultimii ani peste 150 de clădiri unde funcționează acestea…și sigur am putea continua.

Vocea rațiunii economice e din ce în ce mai slab ascultată în România, consecință a valului de populism care străbate Europa și care ne-a atins și pe noi. Vrem deficite mari dar ne rățoim la băncile care finanțează aceste deficite.  Vrem investiții străine dar blamăm multinaționalele. Avem nevoie de bani dar nu facem nimic să stopăm evaziunea fiscală care însumează 17 miliarde de Euro, așa cum am spus într-o postare anterioară. Cine să ne mai înțeleagă!

Dragi cititori, în lipsa unei analize oneste și complete a subiectului, retorica este una naționalist-poporanistă, adresată unui electorat captiv care chiar crede că noi suntem buricul Pământului, Soarele se învârte în jurul nostru și toți ne vor răul.

P.S. România în ultimii 150 de ani s-a dezvoltat în cea mai mare parte, cu capital străin! E trist dar adevărat!

Senator independent Vergil Chiţac