Sfanta lumina 2024Biroul de presă al Patriarhiei Române a transmis un comunicat referitor la Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare:

„Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai 2024, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, și va fi oferită, ca întotdeauna, delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional „Otopeni”. Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor. Și în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, de la București la Chișinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.

În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel”.

florin-mitroi