Curtea de Apel Piteşti a respins, miercuri, recursul depus de avocatul arbitrului Marius Martiş, arestat preventiv pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită  în dosarul corupţiei din fotbal, după ce luni cererea sa de eliberare sub control judiciar a fost respinsă şi de Tribunalul Argeş. Recursul arbitrului a fost respins ca nefondat, iar sentinţa Curţii de Apel Piteşti este definitivă şi nu poate fi atacată. Magistraţii Tribunalului Argeş au respins, miercuri, cererea de eliberare sub control judiciar formulată de fostul arbitru Ionică Serea, arestat preventiv pentru infracţiunea de luare de mită în dosarul corupţiei din fotbal, în care este cercetat şi omul de afaceri Cornel Penescu. „În temeiul dispoziţiilor art. 1608a alin. 6 Cod procedură penală, respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul SEREA IONICĂ, în prezent aflat în Arestul IPJ Argeş, ca neîntemeiată. Obligă petentul la 10 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.05.2010, la Tribunalul Argeş – Secţia penală”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Argeş. Procurorii din cadrul DNA Piteşti efectuează cercetări penale faţă de arbitrii Ionică Serea şi Marius Martiş pentru fapte de corupţie, iar din materialul de punere în mişcare a acţiunii penale a reieşit că Serea a primit 21.000 de dolari de la Penescu, prin intermediul lui Martiş şi Făcăleaţă. Potrivit procurorilor DNA, Ionică Serea este cercetat pentru  luare de mită, iar Marius Martiş pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită. „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii: Serea Ionică, fost arbitru de fotbal în cadrul Federaţiei Române de Fotbal (F.R.F), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită şi Martiş Marius Marian, arbitru de fotbal în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de luare de mită”, se arată într-un comunicat al DNA Piteşti. Procurorii anticorupţie precizează cum a luat banii Serea, pentru a favoriza echipa Fotbal Club Argeş Piteşti, la o partidă cu Steaua Bucureşti, disputată la data de 20 martie 2009. „La data de 18 martie 2009, inculpatul Serea Ionică, în calitate de arbitru de fotbal în cadrul Comisiei centrale a arbitrilor – organism al F.R.F., a primit suma de 21.000 USD de la învinuitul Penescu Gheorghe Cornel, prin intermediul inculpatului Martiş Marius Marian şi al învinuitului Făcăleaţă Liviu Ilie. Această sumă de bani a fost dată pentru ca inculpatul Serea Ionică, în calitate de arbitru delegat de Federaţia Română de Fotbal să arbitreze partida dintre cluburile Fotbal Club Argeş Piteşti şi Fotbal Club Steaua Bucureşti, disputată la data de 20 martie 2009, să faciliteze ca echipa Fotbal Club Argeş Piteşti să obţină un rezultat favorabil în meciul pe care urma să-l dispute cu echipa Fotbal Club Steaua Bucureşti şi de asemenea, pentru ca jucători din cadrul echipei din Piteşti să nu primească sancţiuni disciplinare („cartonaş galben” sau „cartonaş roşu”), iar astfel de sancţiuni să fie aplicate fotbaliştilor din echipa adversă”, se arată în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori. DNA Piteşti mai precizează că la instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş. Magistraţii Tribunalului Argeş au decis, pe data de 30 aprilie, emiterea de mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele arbitrilor Ionică Serea şi Marius Martiş, acuzaţi de procurorii DNA Piteşti de fapte de corupţie în dosarul privind mita din arbitraj declanşat în urmă cu un an.