Festivalul Callatis, organizat de Primăria Mangalia, este în pericol să nu se mai desfăşoare în acest an, din cauza crizei financiare, iar, pentru a salva această  ediţie, autoritățile locale îi roagă pe artiști să cânte gratis, promiţându-le în schimb o minivacanţă pe litoral. „Ne dorim ca artiştii să înţeleagă situaţia grea prin care trece România. Îi invităm să fie alături de noi la ediţia din acest an a Festivalului Callatis, să ofere în dar turiştilor, localnicilor şi miilor de telespectatori talentul lor, să salveze împreună cu noi acest festival”, a declarat primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac. Până în prezent au fost de acord cu această idee Mihai Trăistariu şi tânărul interpret de muzică populară Florin Costan. „Administraţia locală va organiza o minivacanţă pentru toţi artiştii care vor evolua pe scena-scoică, pentru a compensa efortul lor”, a mai spus Tusac. Acesta a precizat că, din cauza crizei economice, este posibil să nu fie strânse fondurile necesare pentru organizarea acestui festival. Festivalul Callatis este singurul festival din ţară înregistrat la FIDOC (Federaţia Internaţională a Festivalurilor), care a primit premii de onoare de la Asociaţia Profesioniştilor din Televiziune. Nota specifică a acestui festival este dată de scena-scoică plutitoare, situată în Portul Turistic Mangalia. Fiecare seară a festivalului are o tematică, în fiecare spectacol pe scenă evoluează artişti români, dar şi internaţionali.