Australia a dejucat patru atentate teroriste de anvergură după atacurile de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite şi a arestat zeci de persoane, majoritatea australieni, a declarat marţi ministrul australian al Justiţiei, Robert McClelland. Australia nu a înregistrat atentate pe teritoriul său în ultimii zece ani, dar a trăit sub ameninţarea recurentă a celulelor islamiste radicale constituite în special din cetăţeni australieni, potrivit lui McClelland. „Majoritatea australienilor cred că dacă ar fi vizaţi de un atentat, acesta ar fi probabil comis de un străin”, a scris ministrul într-un comunicat, cu ocazia comemorării a zece ani de la atentatele din 11 sepembrie. „De fapt, în ultimul deceniu, patru atentate de anvergură au fost dejucate în Australia. Treizeci şi şapte dintre cele 38 de persoane cercetate în aceste cazuri au naţionalitate australiană şi 21 din cele 38 sunt născute în Australia”, a precizat ministrul. Aliat apropiat al Statelor Unite, Australia, care menţine un contingent de circa 1.500 de soldaţi în Afganistan, a dejucat în ultimii ani o serie de comploturi de atentate jihadiste care vizau teritoriul său. În 2006, un arhitect australian de origine pakistaneză, Faheem Khalid Lodhi, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că a vrut să detoneze o bombă vizând reţeaua electrică din Sydney. În 2009, un mollah australian de origine algeriană, Abdul Nacer Benbrika, a fost condamnat la 15 ani de detenţie pentru că a instigat la atacuri vizând stadioane de fotbal sau gări, pentru a face presiuni asupra Australiei în vederea retragerii din Afganistan. În 2010, trei australieni care aveau legături cu extremiştii somalezi au fost găsiţi vinovaţi de planificarea unui atac sinucigaş cu armament greu la o bază militară din Sydney în 2009, cu intenţia de a ucide cât mai multe persoane. Potrivit ministrului, o sută de australieni au murit în atentate comise în străinătate după 11 septembrie 2001, dintre care 88 în atentatele care au vizat un club de noapte şi un restaurant din Kuta (Bali) în 2002, soldate în total cu 202 morţi.