Angajaţii de la stat care vorbesc la telefon peste 60% din timpul de lucru, respectiv trei zile pe săptămână, sunt mai bine clasaţi în grilele de evaluare a bugetarilor ale Ministerului Muncii decât bugetarii expuşi la riscuri recunoscute de dezvoltare a unei boli profesionale pe termen lung. Ministerul Muncii clasează, astfel, angajaţii care lucrează la stat pe poziţii de call-center pe poziţia a doua în categoria de risc a bolilor profesionale, după bugetarii care au o „expunere frecventă şi neprotejată la elemente, umiditate, materiale murdare sau condiţii anormal de incomode sau climat incomod la locul de muncă”. Angajaţii care „trebuie să poarte mă multe echipamente şi elemente vestimentare de protecţie care sunt incomode, şi/sau să adopte o postură de lucru care este incomodă temporar, în cadrul activităţii normale, sau care necesită petrecerea a peste 60% din timpul lucru la telefon (un total de 3 zile/săptămână)” sunt incluşi la categoria M, treapta superioară, din punct de vedere al condiţiilor de muncă (protecţia muncii, riscuri, deplasări), se arată într-un document de lucru al Ministerului muncii, privind modificările aduse Legii unitare a salarizării. Pe cea de-a treia poziţie, din punct de vedere al riscului profesional, urmează salariaţii a căror „expunere sporită la niveluri sporite de risc pentru sine sau pentru alţii, în situaţii în care există şi un risc de îmbolnăvire gravă”. Această categorie „poate implica şi deplasări în interesul serviciului pentru perioade mai mari de 60% din timpul de lucru săptămânal (cel puţin 3 zile/săptămână)”. Salariaţii de la stat cu o „expunere regulată la condiţii de lucru care cauzează probleme fizice temporare sau care implică lucrul într-un climat de natură să creeze afecţiuni fizice temporare şi/sau manipularea unor materiale murdare, umede sau periculoase”, se situează pe treapta a patra în grila elaborată de Ministerul Muncii, în timp ce bugetarii care „trebuie să poarte mai multe echipamente sau elemente vestimentare de protecţie incomode şi să adopte în mod regulat o postură temporară de lucru care creează discomfort, sau trebuie să petreacă până la 40% din săptămâna de lucru la telefon (două zile/săptămână)”, sunt coborâţi pe treapta a cincea din punct de vedere al condiţiilor de lucru. Angajaţii care sunt expuşi regulat la „riscuri care prezintă un pericol imediat pentru sine şi pentru  ceilalţi sau expunere la situaţii în care există un risc recunoscut de dezvoltare a unei boli profesionale pe termen lung” au fost situaţi pe poziţia a şasea în ce priveşte evaluarea posturilor din punct de vedere al riscurilor, cu două trepte mai sus faţă de salariaţii care vorbesc la telefon 20% din timpul de lucru, o zi pe săptămână. „Condiţiile de lucru se referă la măsura/frecvenţa cu care deţinătorul postului respectiv este în mod normal expus la diverse condiţii oneroase sau anormale de lucru în cadrul muncii pe care o desfăşoară”, se mai arată în documentul elaborat de Ministerul Muncii ce priveşte criteriile de evaluare a posturilor din sistemul bugetar.