Franţa îşi revizuieşte poziţia faţă de Rusia

Premierul francez Francois Fillon şi-a anunţat intenţia de a evoca dosarul apărării antirachetă  în timpul vizitei sale la Moscova, de miercuri şi joi. „Discuţiile se vor concentra, fără îndoială, asupra apărării antirachetă, care reprezintă viitorul parteneriatului dintre Rusia, Europa şi Statele Unite. Proliferarea armelor de distrugere în masă şi...
Continue Reading

Europenii la un pas de a deschide drumul Moldovei către UE

Cele trei partide proeuropene rămase în Parlamentul de la Chişinău mai aveau nevoie de două  mandate pentru a câştiga miza alegerilor anticipate de duminică  – obţinerea unei majorităţi care să le permită alegerea preşedintelui ţării, arată datele după centralizarea tuturor proceselor-verbale. Comisia Electorală Centrală /CEC) de la Chişinău a încheiat...
Continue Reading
Mapamond

Obama şi Medvedev au avut „discuţii cordiale”

Întâlnirea dintre preşedintele american şi cel rus, care a avut loc sâmbătă la Lisabona, a fost foarte cordială, deşi unele subiecte abordate nu au fost agreabile, a declarat duminică un reprezentant al administraţiei americane. „Preşedintele Obama a calificat discuţia cu omologul său rus Medvedev drept foarte cordială. În cursul...
Continue Reading

Mai multe state membre UE au fost sancţionate

Comisia Europeană a decis miercuri angajarea unor acţiuni legale împotriva tuturor celor 27 de state membre pentru nerespectarea obligaţiilor pe care le au în virtutea legislaţiei comunitare, executivul european dând 317 decizii referitoare la infringement. Deciziile se referă la diverse sectoare. Scopul lor este de a asigura aplicarea adecvată a...
Continue Reading

Ruşii au primul sistem de detectare timpurie a cheagurilor de sânge

Oamenii de ştiinţă ruşi au dezvoltat primul sistem de detectare timpurie a cheagurilor de sânge, care a fost testat cu succes în Statele Unite şi în Franţa, iar producţia sa ar putea începe în 2012. Cheagurile de sânge se formează neaşteptat şi pot creşte cu mai mulţi centimetri în 24 de ore....
Continue Reading
Mapamond

România criticată pentru nerecunoaşterea închisorilor CIA

Amnesty International (AI) a cerut luni guvernului român să-şi ia angajamentul de a lansa o anchetă „completă, imparţială, independentă şi eficientă” în ceea ce priveşte implicarea în programele de detenţie secretă ale CIA şi să facă public raportul Comitetului pentru Tortură după vizita în România. Potrivit organizaţiei pentru apărarea...
Continue Reading

Borisov a oprit construirea gazoductului Rusia-Grecia

Boiko Borisov a oprit construirea tronsonului bulgar al conductei petroliere Burgas-Alexandroupolis, proiect al Rusiei, Bulgariei şi Greciei, invocând motive legate de mediu. În 2007, Rusia, Grecia şi Bulgaria au semnat un contract pentru construirea conductei. Însă lucrările au fost amânate, după ce Bulgaria a format un nou Cabient, condus...
Continue Reading
Mapamond

Papa a sfinţit Sagrada Familia din Barcelona

Papa Benedict al XVI-lea a sfinţit duminică catedrala Sagrada Familia din Barcelona, grandioasa operă neterminată a lui Antonio Gaudi,aflată în construcţie de mai bine de un secol,iar actualul arhitect-şef al proiectului speră că gestul Suveranului Pontif va da impulsul necesar încheierii lucrărilor. Se estimează că opera lui Gaudi nu va...
Continue Reading

GRECO cere Bulgariei să incrimineze mai mult corupţia

Grupul de state din Consiliul Europei împotriva Corupţiei (GRECO) a cerut Bulgariei să intensifice implementarea efectivă a regulilor privitoare la finanţarea partidelor şi să îmbunătăţească incriminarea corupţiei. „Este necesară incriminarea clară a mitei şi traficului de influenţă în diverse situaţii în care beneficiarul unor astfel de avantaje nemeritate este o persoană terţă”, potrivit raportului de...
Continue Reading