Siria a condamnat ca „provocatoare” declaraţiile lui Hillary Clinton, care a spus că liderul sirian Bashar al-Assad şi-a pierdut legitimitatea de a conduce. „Aceste declaraţii sunt încă o dovadă a ingerinţei flagrante a SUIA în problemele interne ale Siriei”, potrivit... (Citeste tot articolul)
Românul Marin Cioroianu, în vârstă de 45 de ani, a fost condamnat joi de justiţia franceză la 13 ani închisoare pentru uciderea, în 2007, într-o parcare din regiunea Paris, a lui Brahim Debby, fiul preşedintelui din Ciad, relatează presa franceză. Dintre... (Citeste tot articolul)
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a criticat dur pe Traian Băsescu, afirmă ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, într-un mesaj publicat în contul său de Twitter, declarându-se bucuros că liderul de la Kremlin i-a susţinut punctul de vedere referitor la declaraţiile preşedintelui român.... (Citeste tot articolul)
Rusia şi NATO nu pot ajunge la un acord privind un sistem de apărare antirachetă sectorială a Europei, aşa cum a propus Dmitri Medvedev la summitul de la Lisabona, a admis luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Rusia şi NATO... (Citeste tot articolul)
Preşedintele venezuelean Hugo Chavez le-a spus miilor de susţinători strânşi la Caracas după întorcera sa în ţară că va câştiga lupta împotriva cancerului. Susţinătorii săi s-au strâns în faţa palatului Miraflores, din capitala venezueleană, unde preşedintele a ieşit pe balcon şi le-a vorbit.... (Citeste tot articolul)
Generalul David Petraeus, actualul comandant al forţelor americane din Afganistan, a fost audiat joi în Comisia pentru serviciile de informaţii a Senatului, în vederea confirmării în funcţia de director al CIA. Generalul în vârstă de 58 de ani a declarat... (Citeste tot articolul)
Sindicatele din Grecia au început o grevă generală de 48 de ore, după ce premierul elen Giorgios Papandreou a cerut Parlamentului să susţină un pachet de măsuri de austeritate. Numeroşi manifestanţi sunt aşteptaţi pe străzile din Atena, în timp ce transportul public urmează să fie... (Citeste tot articolul)
Subsecretarul american de stat Ellen Tauscher a anunţat la conferinţa RUSI (Royal United Services Institute), consacrată apărării antirachetă, că administraţia Obama va cere Congresului, începând cu anul fiscal 2012, fonduri pentru instalarea de interceptori în România. „Nu poţi începe să aloci fonduri... (Citeste tot articolul)
Dispoziţiile privind imunitatea parlamentarilor prevăzute în proiectul de modificare a Constituţiei avansat de Traian Băsescu sunt diferite faţă de cele din majoritatea statelor UE, în legislaţia cărora este prevăzută încuviinţarea Parlamentului sau a Curţii Supreme pentru arestare sau reţinere. Astfel,... (Citeste tot articolul)
Corupţia produce economiei UE un prejudiciu anual de 120 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă 1% din PIB-ul UE, o sumă comparabilă cu bugetul anual al Uniunii Europene, arată un comunicat al Comisiei Europene, care a propus un mecanism de monitorizare valabil... (Citeste tot articolul)