Preşedintele american Barack Obama a glumit luni pe seama programului fiscal al adversarului său republican Mitt Romney, apreciind că acesta prevede să fure banii clasei mijlocii pentru a-i da celor maibogaţi şi calificându-l drept un fel de „Robin Hood pe invers”. Obama a făcut aceste declaraţii în cursul unei reuniuni de colectare de fonduri în Connecticut (nord-est), cu mai puţin de 100 de zile înaintea alegerilor prezidenţiale de la 6 noiembrie, în contextul în care rivalul său republican a anunţat luni că, în iulie, a obţinut donaţii în valoare de 101 milioane de dolari, cu aproximativ 25 de milioane de dolari mai mult decât preşedintele în exerciţiu. „Este ca Robin Hood, dar pe invers”, a glumit Obama, pe un ton vehement, în faţa susţinătorilor săi, subliniind că membrii clasei mijlocii sunt cei care vor plăti preţul programului fiscal al lui Mitt Romney care, în opinia sa, este exclusiv în beneficiul celor mai bogaţi. „Este o idee care pare mai degrabă dificil de explicat sau de vândut americanilor”, a subliniat Obama, adăugând că „ei (republicanii) au încercat deja să ne vândă acest «praf de perlimpinpin» (pudră imaginară care conferă vrăjitorilor o mare putere) al reducerii impozitelor”. În atacuri publicitare lansate de tabăra democrată şi difuzate în state considerate „cheie” în alegerile de la 6 noiembrie, Obama denunţă intenţia lui Romney de a creşte impozitele aplicate familiilor cu copii cu suma de aproximativ 2.000 de dolari, cu scopul de a-şi finanţa programul fiscal, pe care democraţii îl consideră drept foarte profitabil pentru cei mai bogaţi. Un Comitet independent, asociat Centrului de reflecţie Brookings Institution, a constatat săptămâna trecută că programul fiscal al lui Mitt Romney de reducere a nivelului impozitării şi de menţinere a scutirilor fiscale ar antrena „mari reduceri de impozite pentru familiile celor cu venituri foarte mari şi va creşte povara fiscală pentru contribuabilii cu venituri mici şi/sau medii”.