Primarii din mai multe oraşe din China propun companiilor vinicole din Republica Moldova să  exporte vin în China, în condiţiile în care nu au o piaţă de alternativă. Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat luni, într-o şedinţă la primărie, că în cadrul vizitei sale în China a avut întâlniri cu primarii din mai multe oraşe care s-au arătat interesaţi de vinul moldovenesc. „După ce a gustat vinul moldovenesc, primarul oraşului Lianjiang a îndemnat companiile vinicole din ţara noastră să livreze vin în vrac, în special vin roşu, în oraşul său”, a spus Chirtoacă. Potrivit primarului, condiţiile de export, cantitatea, dar şi preţul vinului nu au fost încă stabilite. „Companiile vinicole interesate de a exporta produse vinicole în China, în special în oraşul Lianjiang, îl pot contacta pe primarul oraşului pentru a conveni asupra preţului de export, dar şi a cantităţii”, a precizat Chirtoacă. Ministrul de externe de la Chişinău, Iurie Leancă, declara în urmă cu două săptămâni, într-un interviu pentru NewsIn, că  vinurile moldoveneşti se pot reorienta către alte pieţe, inclusiv cea chineză. „Noi mizăm pe menţinerea pieţelor existente, dar şi pe identificarea şi valorificarea unora noi”, a declarat Iurie Leancă, menţionând în context că piaţa chineză nu poate fi ignorată. Premierul Vlad Filat are în pregătire, de altfel, o vizită la Beijing, în septembrie, a spus ministrul. În ultimul timp, Rusia a respins în mod repetat transporturile de vin din Republica Moldova, sub pretextul că sunt necorespunzătoare calitativ. Vinurile moldoveneşti nu ar trebui consumate, ci folosite la vopsit gardurile, a declarat şeful serviciului sanitar rus. „Vinul moldovenesc trebuie folosit la vopsit garduri”, a spus oficialul rus, Ghennadi Onişcenko. „Nu ar trebui consumat, nici în Rusia, nici în altă parte”, a adăugat el, precizând că au fost descoperite ingrediente periculoase în 18 loturi de vin moldovenesc, în perioada 30 iunie – 2 iulie 2010. Presa rusă a comentat însă că înăsprirea controalelor ruse asupra vinurilor moldoveneşti reprezintă un avertisment la adresa coaliţiei de guvernare de la Chişinău, prooccidentală. Blocarea vinurilor a intervenit cu precădere după ce preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, considerat de mediile ruse proromân şi un apropiat al preşedintelui Traian Băsescu, a emis un decret ce a provocat iritare la Moscova, declarând 28 iunie Zi a ocupaţiei sovietice.