Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu, în urma informaţiilor din mass-media, şi fac verificări cu privire la presupuse fapte de corupţie în urma cărora anumiţi membri ai Comitetului executiv al UEFA ar fi favorizat două ţări, la organizarea CE de fotbal din 2012, informează vineri DNA. „În conformitate cu articolul 221 din Codul de procedură penală, la data de 29 octombrie, ca urmare a unor informaţii apărute în presa internaţională şi preluate de mass-media din România, procurorii anticorupţie s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări privind presupuse fapte de corupţie în urma cărora, anumiţi membri ai Comitetului executiv al UEFA ar fi favorizat, la organizarea Campionatului european de fotbal din anul 2012, două ţări în detrimentul altei ţări”, se arată în comunicatul remis vineri de Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul DNA. DNA precizează că acest demers legal reflectă o situaţie care nu înfrânge în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie aplicabil persoanei sau persoanelor care, în acest moment, fac obiectul verificărilor. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, care este şi membru în Comitetul Executiv al UEFA, spune că nu există nicio probă contra lui în scandalul de corupţie legat de alegerea ţărilor organizatoare ale Campionatului European (CE) din 2012. „Cipriotul care pretinde că s-ar fi dat fi mită în schimbul unor voturi nu a menţionat niciodată numele meu, iar niciun membru al Comitetului Executiv al UEFA nu a fost acuzat oficial de ceva. Până la 27 octombrie trebuia să aducă probe, însă nu a făcut asta. Pe de altă parte, nu înţeleg de unde a apărut ideea că eu aş fi votat în favoarea Poloniei şi Ucrainei, ţările care au câştigat organizarea competiţiei? Votul este secret, la cabină. Sandu Mircea nu poate fi acuzat, pentru că acel cipriot nu are cu ce să facă asta”, a declarat Sandu. Surse judiciare susţin că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac cercetări în legătură cu Mircea Sandu. Scandalul a izbucnit după ce Spyros Marangos, membru al federaţiei de fotbal din Cipru, a declarat că mai mulţi oficiali ai UEFA ar fi luat mită pentru a vota în favoarea Poloniei şi a Ucrainei. Cazul a luat amploare după ce a ajuns în presa italiană, deoarece Italia se numără printre ţările care au pierdut organizarea CE din 2012. Astfel, Marangos a declarat pentru cotidianul Gazzetta dello Sport că mita ar fi ajuns la patru membri ai Comitetului Executiv, unul dintre aceştia primind peste trei milioane de euro în schimbul votului său, iar ceilalţi trei, câte două milioane. Cipriotul susţine că în favoarea Ucrainei şi Poloniei ar fi votat, printre altele, România, Rusia, Cipru şi Malta. Organizatoarele CE din 2012 au fost alese de Comitetul executiv al UEFA la 18 aprilie 2007, în Cardiff. Candidatura Poloniei şi Ucrainei a primit opt voturi, Italia a avut patru, în timp ce candidatura Croaţia-Ungaria nu a primit voturi. Secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, a respins acuzaţiile formulate de Marangos.