Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, să oblige Ministerul Culturii să îi plătească 10.000 de euro daune morale lui Florin Chilian, în procesul în care acesta a reclamat încălcarea drepturilor de autor asupra melodiei „Zece”, respingând totodată cererea artistului de acordare de daune materiale. Decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) de joi nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, în luna martie, să trimită spre rejudecare, la Curte de Apel Bucureşti, dosarul în care Florin Chilian a reclamat încălcarea, de către Ministerul Culturii, a drepturilor de autor asupra melodiei „Zece”. Instanţa supremă a dispus, la momentul respectiv, rejudecarea cauzei cu privire la cuantumul despăgubirilor. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reluat, pe 7 octombrie, dezbaterile în acest dosar, iar pronunţarea a fost amânată pentru 14 octombrie. Ministerul Culturii a fost obligat de instanţă să îi plătească lui Chilian 10.000 de euro la cursul BNR din data plăţii, reprezentând daune morale, cererea privind acordarea de daune materiale fiind respinsă ca neîntemeiată. Anterior, Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 26 februarie 2009, să admită, în parte, acţiunea intentată de Florin Chilian reprezentanţilor Ministerului Culturii şi Cultelor, privind compoziţia „Zece”, constatând că drepturile de autor i-au fost încălcate, prin folosirea melodiei fără acordul artistului. Magistraţii au obligat ministerul la plata sumei de 10.000 de euro, calculată la cursul BNR la momentul în care vor fi plătite despăgubirile. De asemenea, instituţia este obligată, prin decizia judecătorilor, să publice hotărârea în mai multe cotidiane naţionale. Decizia a fost atacată la ÎCCJ. Procesul a început în 2007, la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a respins, în februarie 2008, acţiunea lui Chilian. Artistul le-a cerut magistraţilor constatarea încălcării drepturilor sale de autor şi a drepturilor conexe ale compoziţiei „Zece” de către Ministerul Culturii (MCC). Florin Chilian a cerut ministerului despăgubiri în valoare de un milion de euro, precum şi publicarea hotărârii judecătoreşti în mass media pe cheltuiala MCC.

Chilian a reclamat faptul că melodia lui a fost folosită în clipul campaniei de promovare a lecturii lansate de Ministerul Culturii şi Cultelor pe vremea când ministru era Mona Muscă. Ministerul a lansat, în data de 23 aprilie 2005, programul de încurajare a tinerilor de „a se întoarce spre lectură”, intitulat „Mai bine o carte”. Programul a cuprins o campanie naţională de promovare a culturii, cu o durată de un an, în scopul readucerii în atenţia publicului a cărţii şi regăsirea gustului pentru lectură”. Promovarea s-a făcut printr-un spot publicitar realizat de compania de publicitate GMP, muzica folosită fiind o parte din piesa „Zece”, melodie compusă în întregime (muzică şi versuri) de Florin Chilian.