Militarii americani care participă  la exercițiul Black Sea Rotational Force 11 au inaugurat, vineri, lucrările de reparații pe care le-au executat la heliportul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Militarii americani fac parte din corpul infanteriştilor Marini ai SUA de la baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu. „Inaugurez acest heliport care va sluji pentru evacuare de urgență nu numai pentru civili, ci și pentru militari. Ceea ce a făcut armata americană este un lucru deosebit și sper că astfel de colaborări vor continua”, a declarat Dănuț Căpățână, managerul SCJU Constanța. „În conformitate cu protocolul încheiat între US Marines şi Spitalul Judeţean Constanţa, platforma pentru operarea elicopterelor va fi folosită de militarii americani sau din statele partenere care vor participa la exerciţiile de antrenament în centrul administrativ Mihail Kogălniceanu, aria suport Black Sea şi poligonul Babadag, de structurile Ministerului Apărării Naţionale din zona Dobrogea şi de sistemul medical de urgenţă naţional, îmbunătăţindu-se serviciile medicale de urgenţă”, a precizat contraamiralul Aurel Popa, într-un mesaj citi la inaugurare. Potrivit acestuia, platforma permite aterizarea elicopterelor Medevac (elicoptere de salvare), cât și a celor SMURD. La rândul său, comandantul Black Sea Rotational Force 2011, Nelson Cardella, a spus că acest proiect reprezintă un simbol al cooperării şi parteneriatului dintre România şi SUA. „Deşi am stat aici numai cinci luni, obiectivul nostru a fost să lăsam în urmă o moştenire pozitivă şi durabilă care să stea la baza unui parteneriat puternic şi de lungă durată”, a declarat Nelson Cardella. Lucrările militarilor americani au constat, practic, în demolarea vechiului heliport, vechi de 25 de ani, și construirea unei platforme noi de aterizare. Lucrările au durat mai mult de o lună și au costat 50.000 de dolari.