Funcţionarii de la ghişee vor dispărea în următorii cinci ani, ca urmare a implementării proiectului eRomânia, iar plata taxelor şi impozitelor online şi reducerea birocraţiei vor duce la scăderea cheltuielilor bugetare cu 35%, a declarat ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu. „Implementarea proiectului eRomânia, ce vizează interconectarea întregii administraţii publice din România, se va finaliza în termen de cinci ani, iar toate bazele de date vor fi upgradate cu conţinut până în 2020, atunci putând spune practic că România are o bază de date complată la dispoziţia populaţiei. Odată cu implementarea proiectului, toţi angajaţii de la ghişee vor dispărea şi fiecare român va economisi, în medie, câte 10 ore, în fiecare an. Nimeni nu îşi va mai pierde timpul pe la cozi”, a spus ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI). Gabriel Sandu a explicat că în fiecare autoritate locală şi centrală va exista câte un „ofiţer de guvernare”, ce se va ocupa cu supravegherea şi gestionarea sistemului de operare. Ministrul Comunicaţiilor susţine că „deşi proiectul pare scump la prima vedere, investiţia va fi recuperată rapid în următorii ani, prin reducerea cheltuielilor bugetare cu până la 35%”. „În plus, România a plătit până acum peste 6 miliarde euro pentru orice înseamnă IT şi niciunul nu va funcţiona în câţiva ani”, a adăugat el. „Prin achiziţiile făcute anul trecut prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, utilizatorii au economisit 1,1 miliarde euro, iar în acest an s-au făcut economii de 63 milioane euro, respectiv un procent mai mic al cheltuielilor cu 22,1%”, a explicat Sandu. Potrivit acestuia, o parte din suma estimată pentru implementarea proiectului eRomânia, de circa 500 milioane euro, se va investi în hardware, respectiv în achiziţia a 6.600 de terminale. „Acestea vor costa aproape 100 milioane euro, iar achiziţia de soft va necesita un buget de câteva zeci de milioane de euro, restul urmând a fi cheltuit pentru interconectarea tuturor sistemelor de servicii publice şi pentru procesarea datelor”. „Vom face nomenclatorul naţional de proprietăţi pentru a şti clar cât plăteşte fiecare persoană şi vom şti clar care sunt standardele de cost pentru şcoli, spitale şi administraţiile locale, pentru ca indiferent de cine vine la putere să nu mai poată face risipă. Vom avea capacitate de procesare pentru orice program, inclusiv pentru simularea sustenabilităţii sistemului de pensii pe următorii 30 de ani sau a numărului locurilor de muncă. Nimeni nu va mai putea primi mai mult de un ajutor de la stat după centralizarea tuturor ajutoarelor sociale”, a mai spus ministrul Comunicaţiilor. „Românii trebuie să înţeleagă că dacă proiectul eRomânia intră în derizoriu, rămânem cu 20 de ani în urma ţărilor occidentale şi practic modernizarea statului român a picat”, a avertizat Sandu.

Fiecare firmă pierde în medie câte 40 de ore în fiecare lună pe la ghişee

Gabriel Sandu spune că  românii pierd anual 180 de milioane de ore pentru plata celor 276 de taxe fiscale şi parafiscale, în timp ce o firmă pierde lunar, în medie, câte 40 de ore. „Pentru ca o firmă să-şi depună sau să-şi ridice toate documentele din 10 puncte diferite într-o lună are nevoie de doi angajaţi care să piardă câte două ore pe zi, timp de 10 zile. Nu mai vorbesc de timpul pierdut cu plata taxelor şi a impozitelor. În total, o firmă pierde 40 de ore pe lună numai cu timpul petrecut pe la ghişee”, a explicat oficialul. Reprezentantul guvernului a afirmat că până la sfârşitul lui 2011 toţi românii vor putea plăti toate taxele într-un singur loc şi nu vor mai trebui să completeze decât un formular. Ministrul Comunicaţiilor promite că până la sfârşitul acestui an va finaliza proiectele eRomânia 1, 2 şi 3, şi va fi astfel simplificată interacţiunea dintre mediul de afaceri şi a românilor cu instituţiile statului. El susţine, totodată, că tot până la sfârşitul anului 2010, „eRomânia va conţine toate datele necesare prezentării României, respectiv date despre istorie, geografie, cultură, turism, religie pentru toate cele 3.500 de comune, oraşe şi municipii”. Până la sfârşitul anului viitor portalul eRomânia ar trebui să mai cuprindă toate datele financiare ale populaţiei şi băncilor „prin apariţia ghişeului unic şi listarea tuturor serviciilor cu hărţi, informaţii despre taxe, cazier fiscal, înfiinţarea de firme sau schimbarea adresei, proprietăţi, servicii medicale, transport, sport, mediu, cultură şi religie”.