Oficialii italieni au decis să scoată la licitaţie o insulă din apropierea Veneţiei, considerată unul dintre locurile cele mai bântuite de pe pământ, pentru a-şi plăti datoria publică şi a face pe placul orientărilor bugetare ale UE. De ce ar trebui să vă fie, deci, frică de insula veneţiană Poveglia? Pentru început, este un loc pustiu, chiar dacă insula este frumoasă şi incredibil de aproape de Veneţia, unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume. Mai precis, la zece minute distanţă de Piaţa San Marco. Istoria sordidă a Povegliei serveşte, însă, drept explicaţie a motivului pentru care nimeni nu vrea să pună piciorul acolo. Insula, cu o suprafaţă de circa şapte hectare, a devenit locul unde au fost abandonaţi europenii care mureau de ciumă şi, potrivit legendelor locale, fantomele acestora încă bântuie locul. Lucrurile au luat însă o turnură… pozitivă pentru insulă, atunci când, în anul 1992, aici a fost înfiinţat un spital pentru bătrâni, deşi zvonurile au susţinut că, de fapt, acesta ar fi fost doar o acoperire pentru o instituţie pentru cei cu probleme mintale. De asemenea, potrivit zvonurilor, aici s-ar fi efectuat lobotomii în caz de necesitate, iar un doctor s-ar fi sinucis aruncându-se din turnul spitalului, fără îndoială un efect secundar al faptului că era bântuit de pacienţii pe care îi mutilase. Există un proverb local ce susţine că “Atunci când moare un om rău, el se trezeşte în Poveglia”, dar şi zvonuri că solul este alcătuit în proporţie de 50% din cenuşă umană sau că un moderator TV american a devenit posedat în timpul unei vizite recente pe insulă.

C.D.