Linia RO-RO între Constanţa şi Istanbul va fi inaugurată în mai
Linia regulată de transport marfă pe Marea Neagră, de tip RO-RO, între Constanţa şi Istanbul va fi inaugurată în luna mai, potrivit ambasadoarei Republicii Turcia la Bucureşti, Ayşe Şinirlioglu, informează MAE într-un comunicat. Ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, a primit-o în audienţă miercuri pe Ayşe Şinirlioglu cu ocazia încheierii misiunii sale în România. În acest context, părţile au salutat nivelul foarte bun al cooperării în domeniul economic, cu accent pe sectorul energiei, fiind reiterat interesul comun pentru finalizarea proiectului Nabucco. În domeniul transporturilor, partea turcă a menţionat inaugurarea liniei de transport „ro-ro” Constanţa – Istanbul, în luna mai 2011, potrivit comunicatului MAE. Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Boagiu, şi ministrul transporturilor şi comunicaţiilor din Republica Turcia, Binali Yildirim, au semnat la 17 februarie un protocol de colaborare între porturile Constanţa şi Pendik, pentru încurajarea dezvoltării traficului de mărfuri între cele două porturi. În timpul audienţei la ministrul Teodor Baconschi, ambasadorul Republicii Turcia, Ayşe Şinirlioğlu, şi-a exprimat satisfacţia pentru stadiul excelent al relaţiilor bilaterale, arătând că România este un partener foarte important pentru Turcia, în plan bilateral şi regional. La rândul său, ministrul afacerilor externe a apreciat activitatea intensă a ambasadorului turc, în mandatul căreia relaţiile bilaterale au cunoscut o dinamică remarcabilă, fiind caracterizate de dialog politic susţinut şi cooperare sectorială substanţială, se arată în comunicatul MAE. Ambasadoarea Ayşe Şinirlioglu a invocat vizita oficială pe care ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, o va efectua în perioada următoare la Ankara, la invitaţia omologului turc, prilej de aprofundare a temelor de interes aflate pe agenda bilaterală, europeană şi internaţională. În februarie, după o întâlnire bilaterală, la Munchen, cu omologul său turc, Ahmet Davutoglu, ministrul Teodor Baconschi declara că România şi Turcia îşi propun să construiască un parteneriat strategic şi lucrează deja la un plan de acţiune. Ayşe Şinirlioglu şi Teodor Baconschi au avut miercuri şi un schimb de opinii pe marginea evoluţiilor din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, ministrul român mulţumind părţii turce pentru sprijinul acordat în evacuarea unor cetăţeni români din Libia şi evidenţiind importanţa cooperării consulare în situaţii de urgenţă.





Lasă un răspuns