Marea Britanie şi Franţa vor testa împreună armele nucleare
Guvernele Marii Britanii şi Franţei, supuse la presiuni în urma scăderii bugetelor pentru apărare, vor semna marţi un acord fără precedent prin care vor conveni să testeze în comun armele nucleare. În baza acordului, care va fi semnat la Londra, de premierul britanic David Cameron şi de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cele două ţări vor face testele la o bază comună din Bourgogne (Franţa), a declarat o sursă de la Elysee. Noul laborator va fi funcţional în 2014, simultan cu un centru de cercetare franco-britanic la Aldermaston, în Marea Britanie. Este vorba de o „cooperare fără precedent”, în condiţiile în care politica nucleară a fost până acum un domeniu care ţinea exclusiv de competenţele naţionale, au apreciat oficialii francezi. Acordul de cooperare va preciza, însă, că cele două ţări vor menţine separate capacităţile nucleare de disuasiune şi vor avea autonomie completă asupra testelor lor. Luni, Cameron a dat asigurări în Parlamentul de la Londra că tratatul nu va încălca suveranitatea Marii Britanii. „Deci, parteneriat – da. Dar renunţarea la sveranitate – nu”, a declarat el. Cu toate acestea, opoziţia laburistă a criticat acordul, pe care l-a calificat drept o externalizare a apărării către guverne străine. Pe fondul măsurilor de austeritate, Franţa şi Marea Britanie, care asigură o jumătate din cheltuielile cu apărarea UE, sunt obligate să folosească bazele comune. Luna trecută, noul guvern britanic a anunţat reduceri cu 8% ale bugetului militar, în următorii cinci ani. Şi cheltuielile Franţei în acest sector au scăzut în ultimii 10 ani. Utilizarea bazelor comune va duce la o creştere a cheltuielilor cu câteva sute de milioane de euro pe termen scurt, dar va permite economii importante pe termen lung, au explicat Parisul şi Londra. Tot marţi, cele două ţări vor semna şi un al doilea acord, care va permite desfăşurarea de forţe comune de circa 5.000 de militari din fiecare parte. Ambele state vor avea drept de veto asupra misiunilor, care vor fi conduse de un comandant desemnat. De asemenea, Marea Britanie va primi acces la port-avionul francez Charles de Gaulle, în condiţiile în care, în urma reducerilor recente de cheltuieli, nu mai dispune de unul în următorii 10 ani. În schimb, Londra va oferi Parisului avioane de alimentare în zbor şi o nouă tehnologie pentru drone.





Lasă un răspuns