Trupele heavy metal Metallica, Anthrax, Slayer şi Megadeth au cântat împreună un imn al fanilor metal, oferind bulgarilor un moment istoric în cadrul primei zile a Festivalului Sonisphere, eveniment care a fost transmis live în 800 de cinematografe din 32 de ţări, scrie presa internaţională. Capitala Bulgariei a fost marţi noaptea centrul universului heavy metal, pentru că trupele considerate titani ai genului muzical au ales stadionul naţional Vasil Levski din Sofia pentru a cânta împreună un imn al fanilor metal. Cele patru trupe au cântat în total mai mult de cinci ore în prima zi a Festivalului Sonisphere, care a fost transmis prin satelit în 32 de ţări din Europa, America Latină şi alte regiuni ale lumii. Cele patru trupe au pus punct maratonului muzical cu o apariţie comună pe scenă pentru a interpreta melodia „Am I Evil?” a trupei britanice Diamond Head. În timpul acestui moment istoric, la care au fost martori peste 80.000 de fani, James Hetfield (voce şi chitară Metallica), Dave Mustaine (voce Megadeth) şi Joey Belladonna (voce Anthrax) au împărţit microfonul în timp ce restul membrilor celor patru trupe au cântat la chitară şi baterie. Publicul bulgar a umplut stadionul Vasil Levski încă de la orele amiezii în ciuda ploii şi temperaturii scăzute, de doar 14 grade. Festivalul continuă în Sofia şi miercuri, când pe scenă vor urca alte trupe importante ale genului heavy metal – Manowar, Alice in Chains, Stone Sour, Mastodon şi Rammstein. Metallica, Rammstein, Manowar, Slayer, Megadeth, Alice in Chains, Anthrax, Volbeat şi Stone Sour vor concerta şi în România, între 25 şi 27 iunie, în cadrul Tuborg Green Fest  presented by Sonisphere Festival, organizat la Romexpo. Potrivit organizatorilor festivalului din România, evenimentul marchează în acest an şi un moment de istorie în heavy metal, reprezentat de concertul comun al „the big four of thrash metal” – Metallica, Slayer, Megadeth şi Anthrax, pe 26 iunie.

Cea mai grea întrebare: cine poartă vina decesului?

Un alt subiect aflat în suspensie este investigaţia cu privire la deces. Un raport al medicului legist arată că megastarul a murit din cauza unei intoxicaţii acute cu propofol. Medicamentul, un anestezic foarte puternic, i-ar fi fost administrat de medicul său personal, Conrad Murray, care a fost acuzat de omucidere involuntară şi riscă maximum patru ani de închisoare. Murray le-a spus investigatorilor că a încercat să-l convingă pe Michael Jackson să renunţe la folosirea anestezicului, însă aceasta este singura informaţie pe care o poate aduce în favoarea sa. Audierea preliminară a medicului este programată la 23 august. Tatăl megastarului, Joe Jackson, care i-a criticat pe investigatori, susţinând că aceştia nu au acţionat corespunzător, intenţionează să intenteze un proces împotriva medicului Conrad Murray. Potrivit presei americane, Joe Jackson a depus la Colegiul Medicilor din California o plângere şi împotriva companiei AEG Live, organizatorul seriei de concerte pentru care repeta Jackson în săptămânile de dinainte decesului, acuzând-o de „practici ilegale de medicină corporatistă”. Documentele depuse arată că Murray ar fi cerut ca AEG să-i pună la dispoziţie o unitate de resuscitare şi un asistent medical pentru turneul „This Is It”, inclusiv la repetiţii, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Neclar este şi viitorul fermei Neverland – celebra reşedinţă a regelui muzicii pop. În prezent, nu există planuri pentru vânzarea sau renovarea fermei pe care Michael Jackson a deţinut-o în California. Proprietatea de peste 2.500 de acri este deţinută în comun de administratorii averii megastarului şi de compania Colony Capital LLC. Parcurile de distracţii şi grădina zoologică au rămas pustii, atracţiile şi animalele fiind înlăturate din fermă cu mult timp înaintea morţii lui Michael Jackson. Fratele megastarului, Jermaine Jackson, a încercat să-şi convingă familia să-l înmormânteze pe Michael Jackson în fermă, acesta reprezentând un prim pas în transformarea fermei într-un tribut de genul Graceland. Dar zona în care este situată ferma duce lipsă de infrastructură de transport, sistem de canalizare şi hoteluri care să vină în sprijinul unei astfel de atracţii, iar încercarea de a obţine aprobarea pentru asemenea schimbări într-o zonă rurală ar avea puţine şanse de reuşită. Toate urmele prezenţei megastarului la Neverland au fost practic înlăturate, iar casa a rămas goală.

Peste 40% din datoriile megastarului, plătite după moartea sa

Întrebările cu privire la averea regelui muzicii pop par să-şi fi găsit un răspuns. Deşi atunci când se afla în viaţă Michael Jackson era falit, cu datorii masive în urma vieţii luxoase pe care a dus-o, acum situaţia s-a schimbat. Billboard estimează că averea acestuia s-a mărit în ultimul an cu aproximativ un miliard de dolari, bani strânşi din drepturi de autor asupra muzicii megastarului, vânzări de discuri, drepturi pentru filme şi contracte încheiate pentru lansarea unor viitoare albume. Averea a fost sporită şi de contractul semnat cu Sony pentru realizarea documentarului „This Is It”. Astfel, au fost plătite 40% din datoriile de 500 de milioane de dolari ale megastarului. Restul datoriilor vor fi plătite sau refinanţate până la sfârşitul anului. Copiii regelui muzicii pop sunt un motiv de îngrijorare pentru apropiaţii acestuia, dar şi pentru fanii din lumea întreagă. Aflaţi în custodia mamei cântăreţului, Prince Michael (în vârstă de 13 ani), Paris (12 ani) şi Prince Michael II (8 ani) au fost expuşi în public, în ultimul an, mai mult decât în întreaga lor viaţă. Printre altele, ei au fost prezenţi la înmormântarea tatălui lor, la Staples Center din Los Angeles, şi la ceremonia premiilor Grammy, în februarie. Peste tot unde ies din casă, ei sunt în grija membrilor numeroasei familii Jackson şi a bodyguarzilor. În primul interviu acordat de la decesul megastarului, mama acestuia, Katherine Jackson, spunea despre copii că sunt bine, însă simt puternic lipsa tatălui lor. „Nu au prieteni. Nu merg la şcoală, ci primesc lecţii private acasă, însă acest lucru se va schimba din septembrie, când toţi vor fi înscrişi la un colegiu privat”. Tot mama lui Jackson, care a lansat recent un album cu fotografii inedite şi gânduri despre fiul său, va participa în acest weekend, alături de nepoţi şi de restul familiei, la o ceremonie privată organizată în memoria megastarului. Nu va fi organizată însă nicio ceremonie oficială pentru a marca comemorarea unui an de la decesul megastarului, iar autorităţile au anunţat că accesul fanilor va fi limitat la locul de veci al acestuia. Fanii nu vor putea intra în mausoleul în care a fost depus în urmă cu un an trupul regelui muzicii pop, ci vor trebui să-l omagieze de la distanţă.