Moldova trebuie să ratifice Statutul de la Roma
Organizaţia Amnesty International i-a cerut preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, să ia toate măsurile necesare pentru ca ţara să ratifice cât mai repede posibil Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (CPI). Amnesty i-a trimis miercuri o scrisoare în acest sens lui Ghimpu, după ce Parlamentul de la Chişinău a aprobat în 9 septembrie o lege care permite ratificarea. „Susţinerea puternică a parlamentarilor în favoarea proiectului de lege pentru ratificare demonstrează angajamentul lor în favoarea justiţiei internaţionale şi dorinţa lor de a vedea Republica Moldova punând capăt impunităţii pentru acte de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război”, a declarat unul dintre consilierii juridici ai Amnesty International, Christopher Keith Hall. „Tot ce îi rămâne de făcut acum preşedintelui interimar este să aprobe legea, iar guvernul să depună instrumentul de ratificare al R. Moldova la sediul ONU din New York”, a precizat Hall. „Sperăm că acest proces nu va dura prea mult”, a adăugat el. „Acum, că ratificarea de către Republica Moldova este iminentă, este important ca guvernul să lanseze şi un proces de revizuire a legislaţiei sale naţionale, pentru a se asigura că este în măsură să se conformeze obligaţiilor sale privind Statutul de la Roma şi să lanseze anchete şi urmăriri în justiţie pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război şi să coopereze în totalitate cu Curtea Penală Internaţională. Acest proces ar trebui să fie transparent şi să includă consultări cu societatea civilă”, a afirmat consilierul juridic. Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale a fost adoptat cu scopul creării unei instanţe internaţionale competente şi permanente menite să judece indivizii care au comis cele mai odioase crime împotriva umanităţii. Statutul de la Roma al CPI a intrat în vigoare la 1 iulie 2002 şi în prezent Curtea este pe deplin operaţională, având sediul la Haga, în Olanda. Din punct de vedere financiar, R. Moldova va contribui la CPI la fel ca pentru ONU, cu 0,002% din buget. Ratificarea Statutului de la Roma este o condiţie sine qua non în procesul de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Până în prezent, 113 state – aproape două treimi din comunitatea internaţională – au ratificat Statutul de la Roma.





Lasă un răspuns