NATO a anunţat duminică  seara că a ajuns la un acord pentru a prelua controlul deplin asupra misiunii militare internaţionale care urmăreşte să aplice rezoluţia Naţiunilor Unite referitoare la Libia. Decizia a fost luată după o reuniune a ambasadorilor NATO care a avut loc la Bruxelles.

Planul operaţional al NATO fusese deja aprobat de reprezentanţii militari ai celor 28 de state membre, dar mai era necesară aprobarea politică a ambasadorilor. NATO deja participa la instituirea embargoului ONU asupra armelor şi la misiunile de patrulare a zonei de interdicţie aeriană. Acum, va prelua întreaga campanie aeriană şi se va ocupa de aplicarea tuturor aspectelor prevăzute de rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv de protejarea civililor. Secretarul general al NATO, Fogh Anders Rasmussen, a anunţat că preluarea comandamentului operaţiunii va avea loc „imediat”. SUA, care deţineau până acum comanda operaţiunii Odyssey Dawn, lansată în urmă cu o săptămână, erau nerăbdătoare să cedeze acest rol. Totuşi, transferul logistic al comandamentului ar putea dura câteva zile. Detaliile operaţionale nu au fost dezvăluite de NATO, dar va exista un comitet la nivel înalt, format din reprezentanţi ai tuturor ţărilor membre, care va da campaniei direcţia politică necesară. Coaliţia militară internaţională a fost una a „voluntarilor”, care au decis să acţioneze după ce Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a autorizat la 17 martie protejarea prin orice mijloace, mai puţin intervenţie terestră, a civililor libieni expuşi atacurilor din partea regimului Gaddafi. Atacurile aeriene asupra forţelor proguvernamentale au intrat, duminică, în a opta zi, iar rebelii au început să obţină victorii importante graţie bombardamentelor coaliţiei. Anunţul NATO a intervenit după o săptămână de discuţii aprinse între membri, în special între Turcia şi Franţa, pe tema rolului conducător al NATO. Franţa susţinea că naţiunile arabe nu vor dori să vadă NATO în fruntea campaniei, în timp ce Turcia punea la îndoiala însuşi faptul că loviturile aeriene reflectă prevederile rezoluţiei ONU. Alte ţări, ca Norvegia sau Italia, au ameninţat că-şi vor retrage sprijinul militar dacă nu se rezolvă problema sistemului de comandă.