Participarea la conferinţa privind strategia Dunării de la Constanţa presupune înregistrarea prealabilă, iar cei ce nu s-au acreditat din timp au avut posibilitatea să se înscrie la faţa locului, precizează MAE în reacţie la declaraţiile şefului CJ Constanţa, care s-a plâns că nu a fost lăsat să intre. MAE a reacţionat joi la informaţiile potrivit cărora preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, s-a plâns că nu a fost invitat şi nu a fost lăsat să intre la lucrările conferinţei pentru strategia Dunării de la Mamaia. „Acest eveniment este organizat de Ministerul Afacerilor Externe. Eu nu am primit nicio invitație. Am venit aici și am văzut că nu sunt pe lista confirmată și ca atare nu am putut să intru. Este o chestiune de neînțeles pentru mine și chiar nu știu cum să reacționez, pentru că mi se pare absurd să vorbești de dezvoltare regională și preşedintele Consiliului Județean, primarul Constanței și cei din celelalte localități limitrofe să nu fie prezenți la dezbateri”, a declarat miercuri Constantinescu. În replică, MAE precizează că a informat public încă din luna ianuarie în legatură cu organizarea conferinţei privind strategia Dunării de la Constanţa şi toate consiliile judeţene au primit invitaţii pentru a participa. În plus, participarea se face conform procedurilor Comisiei Europene, care este organizator. Aceasta presupune ca fiecare participant să se înregistreze în prealabil, explică MAE, care subliniază că a comunicat din timp link-ul la care cei interesaţi să participe puteau să se înscrie. Mai mult, la 13 mai a avut loc şi o întâlnire a ministrului cu preşedinţii Consiliilor Judeţele, la care s-a discutat şi despre această  procedură. Cei interesaţi, care nu s-au acreditat din timp, au avut posibilitatea să se înscrie la faţa locului, chiar la Conferinţă, ceea ce le-ar fi permis accesul la dezbateri şi dupa începerea evenimentului, mai precizează Ministerul de Externe. Lucrările Conferinței Strategia UE pentru Regiunea Dunării au început, miercuri, în stațiunea Mamaia, în prezența comisarului european pentru Politica Regională, Johannes Hahn, și a mai multor miniștri din țările riverane. Conferința, care se va încheia pe 11 iunie, marchează finalul seriei de evenimente destinate strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, care au debutat în februarie 2010, la Ulm, în Germania, cu ocazia lansării consultării publice. Evenimentul are ca obiectiv discutarea posibilelor acțiuni care ar putea fi prezentate în planul de acțiune al Comisiei Europene, care va fi pregătit în urma analizării și dezbaterilor cu privire la contribuțiile primite de la statele și fractorii interesați din regiunea Dunării.