oltchim-combinatCombinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a anunțat că a fost finalizat contractul de vânzare active încheiat cu Chimcomplex S.A.Borzești, societate controlată de Ștefan Vuza, prin încasarea integrală a prețului tranzacției și prin transferul dreptului de proprietate asupra activelor începând cu data de 8 decembrie 2018. Pachetele de active transferate către Chimcomplex S.A. sunt următoarele: Clorosodice, Oxo-alcooli, Polioli, Servicii pe teren, Vagoane și VCM/PVC 1. Activele includ terenuri, clădiri, investiții în curs de execuție, drepturi de proprietate intelectuală și alte bunuri mobile reprezentând în principal utilaje, echipamente, tehnologii și orice alte bunuri similare necesare procesului de producție. Totodată un număr de 1.164 salariați au acceptat încheierea de contracte individuale de muncă cu cumpărătorul Chimcomplex S.A.. În urma acestei tranzacții Oltchim S.A. va rămâne cu active în conservare, pentru care se vor continua procedurile prevăzute prin Planul de Reorganizare.

Vuza a oferit, la finalul anului trecut, 127 milioane de euro pentru cea mai mare parte a activelor Oltchim, însă a preluat şi probleme de mediu, angajându-se la un program de investiţii de 70 de milioane de euro în trei ani. La momentul depunerii ofertei, Vuza, prin Chimcomplex, a venit şi cu garanţii de 50 de milioane de euro. Finanțarea pentru cea mai mare parte a sumei vine de la banca VTB Europe, cu capital rusesc și sediul în Frankfurt (Germania), conform documentației depuse de Vuza. Banca – mamă a VTB Europe este o instituție rusească de credit, aflată pe lista băncilor sancționate de SUA și Uniunea Europeană din cauza legăturilor cu Kremlinul. Însă, filiala din Europa a VTB nu se află pe acea listă

Luna trecută, Chimcomplex a transmis luni Bursei de Valori București „iminența închiderii tranzacției de achiziție a activelor Oltchim” și încheierea unui acord de finanțare în acest scop cu Credit Suisse AG din Elveția și cu divizia din UE a băncii rusești de stat VTB Bank, a doua cea mai mare din Rusia, după ce administratorii judiciari ai Oltchim depuseseră la tribunal o modificare a planului de reorganizare al societății și convocaseră adunarea creditorilor pentru a o aproba. „Modificarea propusă se referă la distribuirea efectivă către creditori, prin plan, a sumelor încasate cu titlu de preț, în urma finalizării contractelor de vânzare active încheiate cu Chimcomplex SA și Dynamic Selling Group SRL”, a explicat ulterior Oltchim.

VTB a mai fost interesată de Oltchim și în 2013, când au discutat subiectul cu ministrul Economiei de la acel moment, Varujan Vosganian. Tranzacția s-a împotmolit atunci în procedurile birocratice provocate de insolvența societății.

După cumpărare, Stefan Vuza va crea Compania Romana de Chimie, din care vor face parte Oltchim Râmnicu Valcea si Chimcomplex Borzești.

Chimcomplex Borzeşti este unul dintre cei mai importanţi producători de produse chimice din România, înfiinţat de stat în 1954. În 2003, compania a fost privatizată iar grupul SCR, condus de antreprenorul Ştefan Vuza, a devenit acţionar principal.

Combinatul Oltchim SA, important producător din industria chimică românească, a intrat în procedura de insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrat de un consorţiu de administratori judiciari. În iulie, Comisia Europeană şi-a dat acordul preliminar pentru preluarea Oltchim de către Chimcomplex, iar, în luna august, Consiliul Concurenţei a anunţat că analizează această tranzacţie.

Stefan BOBESCU

mircea-banias