Poliția de Frontieră are în dotare, începând de miercuri, un vas specializat, a cărui construcție a costat aproape 25 milioane de euro, la ceremonia de botez a navei maritime de supraveghere „Ştefan cel Mare” participând, miercuri, şi ministrul Vasile Blaga. Evenimentul s-a desfăşurat în Gara Maritimă din Portul Constanţa. Cu acest prilej a avut loc şi predarea pavilioanelor noilor nave maritime de patrulare şi intervenţie MAI 2110 şi MAI 2111. Vasul Ștefan cel Mare a ieșit miercuri pentru prima dată oficial pe mare, la bordul său aflându-se și ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga. Vasul a fost construit la Şantierul Naval Galaţi, iar construcția lui a costat 24,7 milioane de euro, lucrările fiind finalizate în luna mai. Construcţia navei a fost posibilă datorită sprijinului financiar pe care România l-a primit de la Uniunea Europeană, prin Facilitatea Schengen. „Este cea mai mare navă a Poliţiei de Frontieră. Are 66 de metri lungime și poate dezvolta o viteză de 22 de noduri. Nava este capabilă să navigheze anual cel putin 4.000 de ore, poate naviga pe o mare de gradul 6, are o rază de acțiune de minimum 1.800 de mile marine, la viteză de croazieră, are capacitate de interoperabilitate cu alte sisteme de supraveghere, comunicații, transmisii de date și face parte din SCOMAR. Nava de supraveghere are capacitatea de a executa activitățti de căutare – salvare, precum și de prevenire și combatere a poluării pe mare și poate stinge incendiile de pe navele aflate în pericol pe mare”, a spus Blaga. Cu aceeași ocazie, alte două nave, MAI 2110 și MAI 2111, intrate de curând în dotarea Poliției de Frontieră, au primit pavilion românesc. Navele au fost construite de Israel Shipyards, valoarea totală a contractului fiind de 26.914.000 de euro. În această sumă intră încă o navă, care urmează să fie livrată până la data de 15 noiembrie 2010. „Navele care, începând de astăzi, vor completa flota Poliţiei de Frontieră, fac parte din Sistemul Integrat de Supraveghere şi Control la Marea Neagră, având capacitatea de a trimite şi primi date şi informaţii de la sistem, fiind concepute pentru misiuni de patrulare pe termen lung, intervenţie, interceptare şi urmărire pe mare. Sunt nave dotate cu cele mai moderne sisteme de navigaţie şi comunicare, care vor spori eficienţa sistemului de supraveghere la Marea Neagră şi vor oferi noi posibilităţi de monitorizare a situaţiei operative în această zonă. Navele vor participa la Reţeaua Europeană de Patrulare în zona de patrulare HOTEL, împreună cu navele ce aparţin Poliţiei de Frontieră bulgare, precum şi la operaţiuni comune organizate sub egida Frontex, în combaterea migraţiei ilegale”, a declarat ministrul Vasile Blaga. Ministrul a precizat că structurile Poliţiei de Frontieră Română trebuie să realizeze la Marea Neagră un dispozitiv de supraveghere şi control eficient care să asigure acoperirea permanentă a unui spaţiu maritim de circa 20.000 kilometri pătrați. „Navele beneficiază de dotări moderne necesare asigurării unei supravegheri continue a spaţiului maritim şi vor completa extinderea spre larg a razei de observare a sistemului de supraveghere şi control existent, SCOMAR, realizat de Poliţia de Frontieră Română printr-un proiect anterior finanţat prin fonduri europene, fiind unul dintre cele mai performante sisteme de supraveghere a frontierelor maritime din Europa”, a mai spus acesta. Vasile Blaga a mai anunțat, cu această ocazie, formarea Gărzii de Coastă, care va include inspectoratele judeţene ale Poliţiei de Frontieră din Constanţa şi Tulcea. Cu ocazia vizitei la Constanța, Blaga a reafirmat că România va deveni, anul viitor, membru al spațiului Schengen. „Am convingerea că la 23 martie 2011 vom îndeplini condiţiile aderării la acest spaţiu. Avem la dispoziţie 600 milioane de euro pentru realizarea infrastructurii a 2.000 de kilometri de frontieră. Sper ca până la 31 decembrie a.c. să reuşim să le accesăm în întregime”, a spus Blaga.