Petre Roman a afirmat faptul că atacul voalat privind confesiunea din discursul lui Victor Ponta de lansarea candidaturii la prezidenţiale, este  ”foarte urâtă din toate punctele de vedere…. PSD are tradiţii foarte vechi în lupta împotriva oricăror prejudecăţi, şi poate în primul rând în privinţa celei religioase. E foarte urâtă, n-am vrut să mă refer la ea, dar e foarte, foarte urâtă, din toate punctele de vedere. În primul rând, PSD este în familia socialistă, care are tradiţii foarte vechi în lupta împotriva oricăror prejudecăţi, şi poate în primul rând împotriva celei religioase. Aşa e tradiţia socialistă încă din secolul XVIII, de la Revoluţia franceză încoace. Orice fel de trimitere, pasămite inocentă, pentru ca prin confruntare cu – s-o spunem clar – cu domnul Klaus Iohannis, să-i dăuneze candidaturii lui Klaus Iohannis, este inacceptabilă. Este imorală, dar eu cred şi contraproductivă”, a declarat PNL-istul, Petre Roman. ”Păstrând toate proporţiile, oare ce ar fi fost România fără Carol I, care nu era ortodox?”, a mai spus Petre Roman vizând probabil şi apartenenţa la etnia germană. Acesta s-a declarat convins că discursul pe această temă al premierului nu-l va afecta pe Iohannis, ci ar putea fi chiar dăunător lui Victor Ponta. Petre Roman a susţinut că în cazul alegerii lui Ion Iliescu în 1990 nu a contat faptul că acesta s-a declarat ”liber cugetător”, având în vedere scorul obţinut de acesta. Deputatul PNL a afirmat că este convins de faptul că liderul partidului, Klaus Iohannis, va fi candidatul ACL la prezidenţiale. ”Ponta nu are profilul să fie preşedinte, cum zicea şi domnul Iliescu, este prea crud. Nici măcar nu e bun de prim-ministru, darămite de preşedinte”, a mai declarat Roman. Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, marţi, la Craiova, la Consiliului Naţional al partidului, că nu îşi doreşte să fie acuzat că este român sau ortodox în ţara sa făcând trimitere (prin tactica negării negaţiei = afirmaţie) la etnia germană şi confesiunea diferită a lui Klaus Iohannis. „Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi ca şi mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru”, a spus Ponta.  (n.r. – care lucru…pentru confesiune sau pentru atacul voalat la cea a adversarului?). „Cred că am făcut foarte bine şi în continuare trebuie să sprijinim Biserica şi cultele religioase. Biserica şi Armata sunt instituţii fundamentale care au ajutat la fondarea şi salvgardarea naţiunii române şi cred că merită respectate, sprijinite”, a mai afirmat Ponta. „Vă asigur, ca premier am arătat tot respectul, sprijinul nu doar pentru BOR – bineînţeles, sunt ortodox, majoritatea românilor e ortodoxă – ci pentru toate celelate culte, romano-catolic şi greco-catolic, protestanţi, neopreotestanţi, musulmani, evrei, pentru oricine. România e ţara tuturor, indiferent de etnie, de religie, dar e o ţară în care credinţa noastră e esenţială pentru fiinţa neamului românesc şi trebuie să sprijinim toate cultele”, a spus Ponta.

C.L.