Profesorii constănţeni vor face grevă o singură zi
Biroul Operativ al Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța a decis, vineri, ca în județul
Constanța greva cadrelor didactice să se desfășoare numai în data de 31 mai, sidicatul afirmând că nu poate susţine financiar participarea membrilor săi la grevă. „Sindicatul nu poate susține financiar participarea la grevă pentru compensa starea de sărăcie a colegilor noștri”, este una dintre explicațiile membrilor biroului operativ. De asemenea, într-un comunicat de presă remis presei, conducerea SLSIPC acuză Guvernul și Ministerul Învățământului că „au indus starea de frică pentru postul ocupat, pentru evaluările anuale ale personalului, pentru obținerea unor viitoare gradații de merit”. Sindicaliștii mai spun că în unele școli au circulat tabele paralele cu cele concepute de sindicat, privind participarea la grevă, care au intimidat profesorii și au compromis intenția blocării anului școlar. Nu în ultimul rând, decizia de a face grevă numai pentru o zi a fost luată pentru că, potrivit raportărilor liderilor de sindicat, mai puțin de 50% din unitățile de învățământ din județ vor să participe la grevă. Sindicaliștii au mai decis ca, pe data de 2 iunie, toate filialele constănțene ale confederațiilor sindicale din România să organizeze un miting de protest pe platoul prefecturii, între orele 12.00 și 14.00. În judeţul Constanţa, vor intra luni în grevă şi sute de funcționari. Astfel, cei peste 600 de angajaţi din Primăria Constanţa vor declanşa, pe data de 31 mai, greva generală pe termen nelimitat, din cauza deciziei Guvernului de a diminua veniturile individuale cu 25%. Purtătorul de cuvânt al Sindicatului din cadrul Primăriei Constanţa, Antoanela Dancu, a declarat că salariaţii din administraţie vor veni de luni la serviciu, dar nu vor lucra cu publicul. Acelaşi lucru se va întâmpla şi la Serviciul de Taxe şi Impozite, unde vor fi postate, ca şi în Primărie, afişe prin care constănţenii vor fi anunţaţi că funcţionarii publici se află în grevă generală. Antoanela Dancu mai spune că la Starea Civilă nu vor fi oficiate căsătorii, singurul serviciu care va lucra cu publicul fiind cel care eliberează certificate de deces. La rândul lui, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Moldovanu, spune că şi cei peste 300 de angajaţi ai CJ se vor afla luni în grevă şi niciun angajat nu va lucra cu publicul. Greva va continua cu un miting. Peste o mie de sindicalişti de la CNSLR Frăţia vor protesta, pe data de 2 iunie, timp de o oră, în faţa Prefecturii Constanța, a declarat preşedintele filialei, Constantin Grosu. Acesta a spus că pichetarea va avea loc între orele 12.00 şi 14.00. Potrivit lui Constantin Grosu, la acţiune se alătură şi celelelate confederaţii sindicale BNS, CSDR, Cartel Alfa şi Meridian. Angajaţii de pe platforma portuară se solidarizează cu sindicaliştii bugetari, însă nu vor intra în grevă. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Petre Costel, a declarat că angajaţii de la firmele cu capital privat care îşi desfăşoară activitatea în Portul Constanţa au încheiat, deja, contractele colective de muncă. Potrivit lui Petre Costel însă, peste 400 de angajaţi de pe platforma portuară se vor solidariza cu angajaţii din administraţia pubică locală şi cei din învăţămînt, care vor participa pe 2 iunie la mitingul de protest care va avea loc în faţa prefecturii. El a precizat că vor participa şi angajaţi de la Compania Naţională Adminsitraţia Porturilor Maritime şi Autoritatea Navală Română.





Lasă un răspuns