Primarul Constanţei Radu Mazăre, a declarat, vineri, că discuţia dintre senatorul PSD Cătălin Voicu şi fratele său, Alexandru Mazăre, a fost „o conversaţie înregistrată la cârciumă”, între un cetăţean „poate matol, care se lăuda şi altul care aproba de complezenţă”. Solicitat să comenteze, la Realitatea TV, stenogramele care îl vizează pe senatorul PSD Cătălin Voicu, social-democratul Radu Mazăre a acuzat că serviciile speciale ar fi plătite din bani publici pentru a-i înregistra „pe inamicii lui Traian Băsescu”. „Ce mă intrigă este că, în perioada asta în care românii mor de foame şi grevele sunt aproape în toată ţara, statul român şi Băsescu, cu un miliard de euro – atâta cheltuie serviciile speciale – dă bani să înregistreze conversaţiile de cafenea ale unor senatori, sau ale unor cetăţeni: unul care se lăuda, altul care aproba”, a spus edilul Constanţei. În privinţa conversaţiilor dintre Cătălin Voicu şi fratele său, Alexandru Mazăre, liderul PSD a spus că acestea „sunt înregistrate la cârciumă”. „Da, ştiu că au fost înregistrate la cârciumă, probabil de serviciile speciale, că de altcineva n-avea cine, şi să le şi folosească. Aici se duc banii românilor, un miliard de euro daţi în serviciile speciale, ca să ne înregistreze pe noi, toţi inamicii politici ai lui Băsescu, în diverse locuri”, a acuzat Mazăre. Întrebat dacă îi găseşte vreo vină lui Cătălin Voicu, din informaţiile reieşite din stenograme, Mazăre a răspuns că, fiind o discuţie de cârciumă, „Voicu putea să fie şi matol, sau putea să se laude”. „Cătălin Voicu se lăuda, din câte am citit eu, iar frate-miu zicea şi el de complezenţă <<Da, da>>. Ce să spun, asta e problema României!”, a comentat liderul PSD. În privinţa fratelui său, Mazăre a afirmat: „Ce vină să-i găsesc? Că stătea de vorbă la o cârciumă? Toţi politicienii şi toţi românii se laudă, în faţa nevestelor, în faţa colegilor, mare lucru. Au stat de vorbă într-un restaurant”. Social-democratul a mai relatat că, în urmă cu un an şi jumătate, l-a susţinut pe Cătălin Voicu pentru funcţia de ministru, în detrimentul lui Gabriel Oprea, pe care îl considera „un trădător”. „Ce mi-a spus fratele meu e că i-ar fi promis lui Voicu sprijin să ajungă ministru dacă face nu ştiu ce, nu ştiu cum, lucru pe care nici nu-l regăsim în stenograme. Într-adevăr, noi acum un an jumate – eu personal – am votat să iasă Voicu ministru de Interne, în contradicţie cu Oprea, pentru că ştiam că Oprea este  vândut lui Băsescu Şi atunci, între cei doi, l-am susţinut pe Voicu, care e problema? E absolut singurul motiv pentru care l-am susţinut pe Voicu, pentru că ştiam că Oprea e un trădător vândut lui Băsescu, ceea ce s-a şi confirmat”, a precizat Mazăre. El a susţinut că Voicu nici „nu avea în ce dosar să intervină”. „Dosarul meu nici nu era pe rol, nici nu s-a citit încă acuzarea, se amână de un an şi ceva”, a explicat primarul.

Senatorul PSD Alexandru Mazăre a declarat că o parte a informaţiilor din stenogramele apărute în presă sunt reale, dar discuţia cu senatorul PSD Cătălin Voicu a avut loc „la o cafea”, nu la telefon. „O parte a informaţiilor sunt reale, o parte nu. Trebuie să le văd, că încă nu am apucat, doar am auzit despre ele”, a spus Mazăre. El a precizat că s-a întâlnit de mai multe ori cu senatorul Cătălin Voicu, care îi este coleg de partid, iar discuţia relatată în stenograme a avut loc într-un restaurant, „la o cafea”. „Această discuţie nu are o mare relevanţă, a fost politică, sunt dezamăgit că a apărut în presă. Sincer, mă simt ca pe vremea lui Ceauşescu, fiind ascultat”, a mai spus Mazăre. Senatorul PSD Cătălin Voicu a declarat vineri, la Realitatea Tv, că respinge autenticitatea stenogramelor apărute în presă şi atribuite dosarului său, precizând că discuţiile despre influenţa pe care ar fi dobândit-o dacă devenea ministru de Interne reprezintă doar „discuţii politice”. În privinţa discuţiilor cu Alexandru Mazăre şi Cristian Jipa, senatorul PSD a explicat că e vorba despre o convorbire care a avut loc într-un loc public. „Domnul Mazăre m-a rugat pe mine şi implicit pe domnul Jipa să se intereseze de o anume lucrare, să vadă când e termenul, nu să intervină”, a susţinut Voicu.

Presa centrală a preluat stenogramele apărute pe HotNews, care prezintă „reţeaua, metodele şi clienţii lui Cătălin Voicu”. Stenogramele prezintă dialoguri în care senatorul PSD discută cu judecătorul Florin Costiniu despre dosarul omului de afaceri Costel Căşuneanu.