România va avea începând cu 15 iulie o ţintă de reducere cu 15% a deşeurilor municipale depuse la gropile de gunoi faţă de anul anterior, în caz contrar urmând să plătească amenzi, a spus marţi preşedintele Centrului de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă (CEDD), Ionuţ Georgescu. „După 15 iulie, avem o ţintă de reducere a depunerii deşeurilor municipale cu 15% faţă de anul anterior. În caz contrar, va trebui plătit câte 100 lei pentru fiecare tonă depusă în plus către Administraţia Fondului de Mediu, bani cu care AFM va plăti amenda la Bruxelles”, a declarat Georgescu. El a adăugat că, potrivit aceluiaşi regulament european, din 15 aprilie 2011 vor trebui diminuate suplimentar cantităţile de deşeuri municipale depuse la gropile de gunoi, astfel încât în 2020 să se ajungă la colectarea, recilarea şi valorificarea a 50% din totalul deşeurilor municipale.

În cazul deşeurilor din construcţii, până în 2020 vor trebui reciclate 70% din totalul deşeurilor rezultate din amenajări, demolări etc. „Noi am propus ministerului creşterea preţului mediu pe tona de deşeuri depuse la groapa de gunoi, de la 20 euro pe tonă în prezent la cel puţin 80 euro pe tonă. În felul acesta, nu va mai fi convenabilă depunerea la groapă, ci colectarea selectivă”, a explicat Georgescu. Marţi, secretarul de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor Mircea Ioan Cotoşman, a spus că România trebuie să transpună în legislaţie până pe 12 decembrie 2010 directiva europeană care vizează protecţia mediului şi sănătatea populaţiei, ce impune obligaţia colectării selective a deşeurilor. Potrivit unui studiu Eurostat, în 2008 România s-a clasat pe penultimul loc în Uniunea Europeană după cantitatea deşeurilor municipale reciclate. România a reciclat în 2008 numai 1% din totalul deşeurilor municipale, restul fiind depozitat în gropile de gunoi.