Steaua poate rămâne în Ghencea dacă plăteşte datoriile de peste un milion de lei
Comandantul Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”, George Boroi, susţine, într-o declaraţie de presă, că echipa de fotbal Steaua Bucureşti va putea să joace în continuare pe Stadionul Ghencea, dacă îşi va achita datoriile către stat, în valoare de peste un milion de lei. Potrivit lui Boroi, stadionul din Ghencea, aflat în proprietatea publică a statului şi administrarea MApN prin Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”, a fost, încă de la darea sa în folosinţă, în anul 1974, gazda clubului Steaua Bucureşti şi a echipei sale de fotbal. „În Ministerul Apărării Naţionale, închirierea imobilelor şi terenurilor din patrimoniul ministerului sunt atributul structurilor care le administrează. În cazul clădirilor şi terenurilor aferente Stadionului Steaua, responsabilitatea revine Clubului Sportiv al Armatei Steaua”, arată colonelul George Boroi. Astfel, ca urmare a derulării, în perioada septembrie-decembrie 2009, a licitaţiei privind închirierea Stadionului Steaua, care cuprinde clădiri şi terenuri în suprafaţă totală de peste 90.000 m.p., aflate în proprietatea statului şi administrarea M.Ap.N., prin Clubul Armatei, SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA a consimţit, prin oferta depusă, să achite lunar o chirie în valoare de 21.600 Euro, care a fost stabilită de către un expert autorizat în domeniu. Contractul de închiriere urma să se deruleze pe o perioadă de 4 ani. La 31 mai 2011, Societatea Comercială înregistra către Clubul Sportiv al Armatei următoarele datorii: 997.705 lei contravaloarea chiriilor aferente perioadei 1 iulie 2010-31 mai 2011 şi 258.148 lei penalităţi de întârziere la plata chiriei, calculate până la 31 decembrie 2010. „CSA Steaua a manifestat bună credinţă în derularea acestui contract, notificând SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, prin cinci adrese, în perioada 26 aprilie-17 mai 2010, cu privire la sumele datorate reprezentând chiria, utilităţile şi penalităţile de întârziere, precum şi la iminenţa rezilierii contractului, în cazul neonorării obligaţiilor de plată a chiriei pe timp de două luni consecutiv, aşa cum părţile au convenit prin semnarea contractului”, potrivit comandantului Clubului Sportiv Steaua. În data de 17 mai 2010, Societatea Comercială a răspuns acestor notificări succesive, printr-o adresă, în care specifică, printre altele, că „denunţă unilateral contractul nr. A-7220/23.12.2009, începând cu data de 01.03.2010”. Totuşi, reprezenzanţii MApN susţin că echipa de fotbal Steaua este un simbol al Armatei şi al milioanelor de români care îndrăgesc fotbalul, iar Ministerul Apărării Naţionale doreşte ca, în spiritul tradiţiei de 64 de ani a CSA Steaua, singura echipă care să joace meciurile de fotbal pe acest stadion să fie Steaua Bucureşti. De aceea, Clubul Sportiv al Armatei Steaua nu respinge colaborarea cu SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, atâta vreme cât această colaborare se derulează în condiţii de legalitate. Prin urmare, în condiţiile în care Societatea Comercială îşi va achita datoriile către stat, conform obligaţiilor contractuale, colaborarea ar putea fi reluată, prin încheierea, în condiţiile legii, a unui nou contract, astfel încât echipa de fotbal Steaua Bucureşti să joace în continuare pe stadionul din Ghencea. Răspunsul comandantului Clubului Sportiv al Armatei Steaua vine după ce patronul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Gigi Becali, a declarat că echipa sa nu va mai evolua din sezonul viitor pe stadionul din Ghencea, din cauza chiriilor prea mari pe care le plăteşte Ministerului Apărării.





Lasă un răspuns