ANP explică mesajele de la Adrian Năstase
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) precizează, referitor la modalitatea de publicare a unor mesaje ale lui Adrian Năstase pe blog, că deţinuţii, în condiţiile legii, pot transmite date, informaţii şi înscrisuri către aparţinători sau alte persoane aflate în afara închisorii. „Persoanele private de libertate, în condiţiile legii, pot transmite...
Deţinuţii nu sunt agresaţi de personalul penitenciar
Cazurile în care deţinuţii români sunt agresaţi de personalul din penitenciare sunt absolut izolate şi tratate cu maximă seriozitate, iar începând cu anul 2011 au fost puse în aplicare în toate unităţile planuri de prevenire a violenţei între persoanele private de libertate, informează sâmbătă ANP. Precizările Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor...
A crescut numărul puşcăriaşilor în ultimul an
Numărul deţinuţilor din penitenciarele româneşti a crescut în 2010 la de persoane, faţă de câte erau în 2009, trend care se va păstra şi în 2011, din cauza dezechilibrului situaţiei sociale existente în ţară, dar şi a intrării în vigoare a acordurilor de extrădare din ţările UE....
64 de deţinuţi care au beneficiat de întreruperea pedepsei, nu s-au mai întors în penitenciare
64 de deţinuţi, printre care şi 7 condamnaţi pentru omor, pentru care instanţele de judecată au admis întreruperea executării pedepsei nu s-au mai întors în penitenciare după expirarea termenului, toţi fiind în prezent daţi în urmărire, potrivit datelor furnizate de ANP. Din datele furnizate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor...
Pistol găsit în gunoaie de deţinuţi din Închisoarea Galaţi
Pistol găsit în gunoaie de deţinuţi din Închisoarea GalaţiUn grup de puşcăriaşi din Penitenciarul Galaţi scos la un punct de lucru exterior închisorii (SC Eco-Prod SRL), a găsit miercuri un pistol cu aer comprimat, în timp ce sorta deşeurile plastice. Potrivit comunicatului emis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP),...
Sindicaliştii din penitenciare acuză ANP-ul că împiedică protestele
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) susţin, într-un comunicat, că ANP îşi închide vineri sediul, pentru a împiedica acţiunile sindicale programate încă din 17 octombrie, motivând că face deinsecţie. Potrivit unui comunicat, FSANP, Administraţia Naţională a Penitenciarelor îşi închide vineri sediul şi trimite toţi angajaţii acasă, „pentru a...
Sindicaliştii din penitenciare au fost împiedicaţi să participe la proteste
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) acuză conducerea ANP că împiedică personalul din peniteniciare să participe la acţiunile de protest, după ce Administraţia ar fi alarmant penitenciarele pentru informarea personalului cu privire la evenimente recente. „Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) protestează faţă de dispoziţia...
Captură record de la deţinuţi
178 de cuţite şi arme improvizate, 191 de telefoane mobile, încărcătoare, dar şi alte bunuri au fost confiscate de la deţinuţi în urma percheziţiei efectuate vineri în penitenciarele din ţară, în cadrul exerciţiului de alarmare pentru sistemul penitenciar, informează duminică ANP. Potrivit reprezentanţilor ANP, exerciţiul de alarmare dispus pentru...
Peste 2.000 de deţinuţi au început şcoala
Peste de persoane aflate în penitenciarele din întreaga ţară au început şcoala primară sau gimnazială, iar alte 271 s-au înscris la în învăţământul liceal în regim de detenţie, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Potrivit comunicatului, la nivelul sistemului penitenciar au fost înscrise persoane private de libertate în învăţământul primar,...
Gardieni arestaţi pentru moartea unui deţinut la Galaţi
Administraţia Naţională a Penitenciarelor va dispune suspendarea din funcţie a subsomisarului Cătălin Ghidea şi a gardienilor Bucur Codreanu şi Nicu Chiriac, de la Penitenciarul Galaţi, reţinuţi joi de procurori în cazul morţii unui deţinut, informeză ANP. Potrivit unui comunicat de presă, ancheta internă dispusă de către Administraţia Naţională a...





